La mulți ani, Veronica Arizancu!

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu îi urează la mulți ani astăzi, actriței Veronica Arizancu pe care o vom vedea pe scena TNRS, în următoarea perioadă, în spectacolele regizate de Silviu Purcărete: Faust (3, 4, 8, 9, 31 mai), Oidip (24 aprilie) și Povestea prințesei deocheate (12 mai). Mai multe informații despre activitatea artistică a actriței Veronica Arizancu, pe site-ul oficial al Teatrului Național Radu Stanca Sibiu.

În calitate de actriță a Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu, Veronica Arizancu face parte din distribuția mai multor spectacole importante, precum Faust, Metamorfoze, D’ale Carnavalului, Călătoriile lui Gulliver, Oidip și Povestea prințesei deocheate (regia: Silviu Purcărete) , Moroi (regia: Alexandru Dabija), Woyzeck (regia: Alexa Visarion), Vulpoiul (regia: Florin Zamfirescu), Ierusalim (regia: Bogdan Sărătean) etc.