fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Cultură Politica

Daniela Cîmpean: La mulți ani tuturor celor care iubesc cultura

Daniela Cîmpean: La mulți ani tuturor celor care iubesc cultura
Ziua Culturii Naționale, o zi guvernată de nașterea poetului “fără pereche“, Mihai Eminescu, ne oferă, ca de fiecare dată, un valoros moment prin care să conștientizăm importanța identității noastre culturale, a bogăției patrimoniului românesc, dar ne oferă și un moment de bucurie pentru recunoașterea culturii românești în întreaga lume.
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Glossă, Mihai Eminescu

„O comunitate care iubește cultura sub toate formele ei, fie că vorbim de artă, de spectacole, de muzee, de artiști, poeți sau pictori, va avea șansa unor oportunități prin care se va dezvolta mai frumos, pentru că, prin cultură, reușim să ne regăsim ca națiune, ca oameni.

Nu de puține ori am auzit la oamenii din jurul meu și de la partenerii din alte țări, că Județul Sibiu respiră cultură! Și DA, așa este! Cu un bogat patrimoniu cultural, dar și cu oameni care au înțeles cât de important este să investești și să susții indiferent de vremuri cultura, azi, ne putem mândri că știm să prețuim aceste valori, că am reușit să fim renumiți în lume prin cultură, dar și că avem ce lăsa moștenire generațiilor care vin. Deși, după un an în care cuvântul zilei este legat de pandemie iar cultura a avut de suferit, în județul Sibiu ea s-a reinventat și a oferit iubitorilor de frumos, spectacole, expoziții și platforme prin care să le ofere bucurie și speranță. Astfel, am putut urmări concertele susținute de artiștii Filarmonicii de Stat Sibiu, am putut urmări spectacolele tradiționale susținute de Junii Sibiului, am putut citi cărți din Biblioteca Digitală a Bibliotecii Astra, dar ne-am putut bucura și de frumusețea Muzeului Astra. Vă felicit, dragi colegi, că ați reușit și în vremuri de restriște să fiți temerari și să păstrați vie iubirea pentru cultură! La mulți ani tuturor celor care îmbogățesc prin arta lor, cultura noastră! La mulți ani tuturor celor care iubesc cultura și celor care cred că ne putem clădi un viitor mai bun prețuind-o!”, a transmis Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Dacă v-a plăcut articolul nostru vă invităm să ne citiți pe starsibian.ro
Etichete: