fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Timp Liber

Junii Sibiului la Românii au talent

Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, va fi prezent mâine seară, 9 mai 2014, începând cu ora 20.3000, în calitate de invitat, în cadrul show-ului de televiziune „Românii au talent”, de la  ProTv, emisiune care se bucură la ora actuală de un mare succes.

Junii Sibiului vor susţine, în direct, un program artistic special,  un moment muzical – coregrafic din zona Sibiului, care va avea în prim plan focul viu din Mărginimea Sibiului,un tablou ce valorifică vechiul obicei ca ciobanii tineri să pornească un foc la stână, un foc pe care îl întreţineau să ardă nestins tot timpul cât rămâneau acolo. Scopul focului era şi acela de a purifica spaţiul înconjurător al stânei prin căldură, lumină şi fum. Se apăra astfel stâna de orice forţă malefică ce s-ar fi cuibărit acolo în timpul iernii. Obiceiul nu se mai întâlneşte demult în stânele din Mărginimea Sibiului. Această modalitatea de evocare a tradiţiilor, îmbinare de cântec, joc, obiceiuri rememorate, a fost adoptată, de către managerul coregraf al ansamblului  – Silvia Macrea,  în anul 2010, în cadrul spectacolului “Călătorie în ritm de vers, de cânt şi jocuri”.

Etichete:

Recomandam sa citesti si