fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Uncategorized

Junii Sibiului au ajuns la sufletele românilor din Viena

La sfârşitul săptămânii trecute, Ansamblul Folcloric Profesionist “Cindrelul-Junii Sibiului” a susţinut primul spectacol în străinătate, din anul aniversar “Junii Sibiului” – 70 de ani de activitate. Cu ropote de aplauze au fost primiţi sibienii la Viena, iar reacţiile continuă căci zeci de români, prezenţi la eveniment, au trimis mesaje de mulţumire pentru spectacolul de oferit.

Un prim mesaj a sosit, la Sibiu, de la Ambasada României în Republica Austria: “Vă felicit pentru programul artistic de o înaltă ţinută artistică oferit românilor din diasporă, precum şi invitaţilor austrieci din instituţiile cu care Ambasada colaborează. Călătoria muzicală şi coregrafică prin cele mai importante regiuni ale României, oferită de cei 70 de artişti, solişti, dansatori şi instrumentişti ai ansamblului, i-a încântat pe spectatori şi le-a alinat dorul de locurile natale românilor stabiliţi pe meleaguri austrice. Prezenţa scenică, frumuseţea costumelor populare, calităţile vocale deosebite ale soliştilor şi, nu în ultimul rând, minunatul talent şi dăruirea dansatorilor i-au impresionat pe toţi cei prezenţi”, scrie Excelenţa Sa Silvia Davidoiu, ambasador al României.

Pentru românii din Viena, spectacolul “Junilor” nu a însemnat doar o reîntâlnire mult dorită cu folclorul romînesc, ci şi multă bucurie sufletească. O confirmă mesajele trimise Ambasadei României de către spectatori prezenţi la eveniment: “A fost o seară perfect reuşită, o seară care mi-a adus lacrimi pe obraji de bucurie, de dragul Folclorului Românesc de care, din păcate în 1991 “destinul” m-a despărţit, de dragul Ţării şi mai mult de atât, de dragul Ardealului din care fac parte şi care de fapt este Inima Ţării”, “Spectacolul a fost la superlativ din toate punctele, cântăreţi,  muzicanţi, dansatori, jocurile populare, portul minunat. O organizare la înalt nivel”, “A fost o seară de neuitat. A fost într-adevăr o seară memorabilă, un spectacol foarte frumos care ne-a bucurat şi ne-a emoţionat şi ne-a mai alinat din dorul de acasă”, “Doresc să vă felicit pentru eveniment. A fost foarte bine organizat şi spectacolul ceva deosebit. Rapsodia României, interpretată la vioară de Gabriel Popescu, cât şi dansurile populare din diferite zone ale României şi reprezentaţia la taragot l-au impresionat foarte mult pe prietenul meu ungur”.

Etichete:

Recomandam sa citesti si