fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Cultură

Junii Sibiului, ambasadori ai tradițiilor românești la Expo 2020 Dubai

La invitația Ministerului Afacerilor Externe, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” va lua parte la ceremoniile organizate cu prilejul Zilei României la Expo 2020 Dubai și va susține spectacole în perioada 27 februarie – 9 martie 2022, în cadrul acestei expoziții mondiale.

Junii Sibiului, cea mai veche formație de dansuri populare din România, decorată cu Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler, de către Excelenţa Sa domnul Klaus Iohannis, Președintele României, îşi reafirmă statutul de emblemă a Sibiului şi implicit a României, fiind, în 27 februarie – 9 martie 2022, ambasadori ai tradițiilor românești la Expoziţia mondială din Dubai.

În onoarea Zilei României la Expo Dubai, în data de 28 februarie a.c. Ansamblul „Cindrelul-Junii Sibiului” va susține un spectacol extraordinar în Dubai Millennium Amphitheatre, un spațiu special dedicat de organizatori pentru reprezentații culturale de excepție. Conceptul artistic, semnat de coregraf şi manager Silvia Macrea, cuprinde obiceiuri şi dansuri populare de pe tot cuprinsul țării, piese vocale şi instrumentale de mare valoare; nu vor lipsi jocurile feciorești și Călușul oltenesc, incluse în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO, și „Rapsodia Română” a lui George Enescu. Marți, 1 martie a.c., Junii Sibiului vor lua parte la ceremoniile oficiale organizate cu prilejul Zilei României la Expo Dubai și vor oferi incursiuni în folclorul românesc prin tablouri muzical-coregrafice reprezentative pentru marile zone etnofolclorice ale țării. De asemenea, artiștii sibieni vor performa într-o serie de microspectacole în cadrul evenimentelor culturale desfășurate în diferite spații din cadrul Expo Dubai: în Pavilionul României, pe Earth Stage și pe Nation Stage. Astfel, Junii Sibiului vor fi promotori ai României prin spectacole folclorice, iar judeţul Sibiu va fi cunoscut ca destinaţie turistică și spaţiu al prezervării specificului cultural.

„Invitația primită din partea Ministerului de Externe ne onorează, mai ales că aceasta este cea de-a treia prezență a ansamblului nostru la o expoziție mondială, după participările la Expo Milano 2015 și Expo Hanovra 2000. Dorim să arătăm lumii întregi cât de frumoasă și bogată este ţara noastră, prin prisma cântecelor, a obiceiurilor şi a jocurilor populare”, declară Silvia Macrea, manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu.

Acțiunile CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu.

Expozițiile Mondiale sunt organizate o dată la cinci ani, timp de șase luni, numărându-se printre cele mai vechi și mai mari evenimente internaționale din lume. Prima ediție a avut loc în anul 1851, în Londra. Expo Dubai se desfășoară în perioada 1 octombrie 2021 – 31 martie 2022, sub genericul „Connecting Minds, Creating the Future”. În Dubai, pentru prima oară în istoria expozițiilor mondiale, fiecare țară participantă deține un pavilion propriu, cel al României având ca punct central conceptul “New Nature”.

Etichete: