fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Judet Sănătate

Județul Sibiu va avea un al doilea aparat automat de testare în timp real PCR

În timp ce aparatul de testare PCR donat spitalului județean de firma Con-A a primit în sfârșit materialele necesare intrării în funcțiune, facem cunoscută o altă veste bună în lupta cu noul coronavirus. Consiliul Județean Sibiu a semnat ieri contractul cu Ministerul Sănătății pentru un al doilea aparat automat de testare în timp real PCR. Valoarea fondurilor puse la dispoziție prin transfer de la Ministerul Sănătății este de 216.000 lei, iar Consiliul Județean Sibiu va asigura o cofinanțare de 10% pentru realizarea achiziției. Spitalul Județean Sibiu va demara achiziția în cel mai scurt timp.

“Testarea în timp real la Sibiu este de importanță majoră pentru a putea scurta timpii necesari în depistarea cazurilor de infecții și în prevenirea răspândirii virusului. Realmente va salva vieți. Mulțumesc tuturor celor care fac eforturi pentru asta în această perioadă grea” a declarat președinta Consiliului Județean Sibiu.

Până la acest moment, toate testele prelevate de la pacienți din județul Sibiu se trimiteau la alte laboratoare din țară, tot mai aglomerate, durata mare de răspuns fiind în dezavantajul sibienilor.

Etichete: