fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Judet

ÎPS Laurenţiu a participat la ceremonia de inaugurare a Comandamentului N.A.T.O. din Sibiu

ÎPS Laurenţiu a participat la ceremonia de inaugurare a Comandamentului N.A.T.O. din Sibiu

La sediul Unității Militare nr. 02310 din Sibiu a avut loc joi, 1 iulie, ceremonia militară organizată cu ocazia redislocării Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est (HQ MNC-SE) din București și de începere a activității în garnizoana Sibiu. La ceremonia a participat şi Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, care a oficiat o slujbă de binecuvântare împreună cu vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă şi preotul militar Florin Pavel.

„Am înălţat rugăciuni de mulţumire către Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra ostaşilor noştri şi asupra acestui comandament special. În acelaşi timp ne-am rugat ca Dumnezeu să binecuvânteze şi locaşul acesta, aşezământul acesta, în aşa fel încât ceea ce se va realiza aici să fie tocmai binecuvântarea lui Dumnezeu pentru pacea întregii lumi. Pacea este un lucru pe care Biserica îl urmăreşte de la începutul ei. Dorim acestui început o binecuvântare deplină de la Dumnezeu, iar cei care lucrează aici să aibă ocrotirea Sa. Biserica preţuieşte Armata pentru că este garanţia ocrotirii noastre, a libertăţii noastre, a păcii şi bunurilor pe care le avem în sarcina noastră pentru a le păstra, şi cele materiale şi cele spirituale”, a spus ierarhul la final.

Comandament pentru siguranţa ţării

La ceremonia militară au participat șefului Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, prefectul Sibiului, Mircea Dorin Creţu, preşedintele Consiliului Judeţean, Daniela Cîmpean, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, primarul Sibiului, Astrid Fodor, alte oficialităţi, comandanții structurilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională din Sibiu, atașați militari și membrii familiilor personalului HQ MNC-SE și ai Regimentului 46 Sprijin.

„Mutarea Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est la Sibiu, în acord cu aprobarea Consiliului de Apărare a Țării, din aprilie 2020, este, fără îndoială, o decizie strategică de poziționare geografică a acestei capabilități. Pe de altă parte, cunoscând bogăția culturală și multiculturalismul orașului, precum și ospitalitatea locuitorilor și frumusețea zonei, Sibiul se va dovedi o alegere reușită pentru întreg personalul comandamentului. În discuțiile pe care le-am purtat pe timpul exercițiului NATO STEADFAST DEFENDER 21 cu colegi din cadrul Alianței, care au participat la secvențele de instruire desfășurate în această zonă, am observat încântarea tuturor după întâlnirea cu oamenii și locurile de aici și interesul lor de a reveni, cât mai curând, la Sibiu”, a spus generalul-locotenent Daniel Petrescu.

Comandamentul Corpului Multinaţional Sud-Est (HQ MNC-SE) a fost înfiinţat în anul 2020, cu dislocare temporară în garnizoana București, iar în luna februarie a anului 2021 a fost activat în Structura de Forţe a NATO, conform comunicatului oficial de presă.

În data de 14.06.2021, la finalul exercițiului de comandament DEFENDER-Europe 21 CAX/CPX, comandantul HQ MNC-SE, generalul-locotenent Tomiță-Cătălin Tomescu, a  declarat realizarea Capacității Operaţionale Inițiale de către această structură, ceea ce va permite funcționarea HQ MNC-SE în rolul de comandament de corp în Structura de Forțe NATO, cu misiunea de a  asigura coordonarea forțelor din cadrul prezenței aliate din regiune, monitorizarea evoluțiilor din mediul de securitate, precum și o mai bună integrare operațională a forțelor aliate la criză și conflict.

La final, șeful Comandamentului NATO de la Sibiu a oferit oficialităților câte o plachetă aniversară. De asemenea IPS Laurențiu a oferit comandamentului NATO o icoană cu Sfânta Treime.

 

Etichete:

Recomandam sa citesti si