fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate

Ioana Stoiță- Medic sibian în Linia Întâi

Ioana Stoiță este unul din “soldații în halate albe” ai zilelor noastre. A muncit ani de zile în străinătate, după ce a absolvit facultatea de medicină Victor Papilian din Sibiu, dar a revenit în țară, iar din 2014 e în Prima Linie, medic la Serviciul de Ambulanță Sibiu. Întreaga s-a experiență se reduce, zilele acestea, la cum să o folosească mai bine pentru a mai salva încă o viață.

Ioana Stoiță este unul din “soldații în halate albe” ai zilelor noastre. A muncit ani de zile în străinătate, după ce a absolvit facultatea de medicină Victor Papilian din Sibiu, dar a revenit în țară, iar din 2014 e în Prima Linie, medic la Serviciul de Ambulanță Sibiu. Întreaga s-a experiență se reduce, zilele acestea, la cum să o folosească mai bine pentru a mai salva încă o viață. Chiar dacă traversăm o perioadă extrem de complicată, Ioana reușește să fie extrem de stăpână pe sine, să spere și să facă tot ce ține de ea pentru cei din jur.

“Când lucrezi în prespital, tot timpul există o presiune. Cu timpul, acumulând experiență, începi să-ți strunești emoțiile. În situația actuală, există momente când atmosfera este tensionată, această pandemie fiind o noutate și provocare pentru noi; constientizăm gravitatea, dar încercăm să ne păstrăm calmul. În același timp ne dăm seama că, fiind în linia întâi, în această luptă, ne simțim responsabili. Este momentul în care nu avem voie să ne blocăm în limitele și neajunsurile sistemului”, spune Ioana Stoiță, medicul Serviciului de Ambulanță Sibiu.

Și chiar când neajunsurile sistemului sunt pe buzele tuturor, tot Ioana ne demonstrează caracterul unui medic din LINIA ÎNTÂI! Un om, ca noi toți, care între dotări și familie, a ales să revină în armata albă a României, la Sibiu, locul în care s-a format ca medic și e gata de orice sacrificiu pentru salvarea altora. “După ce am finalizat rezidențiatul în România, am plecat din țară, pentru o perioadă de timp; am văzut ce înseamnă să fii medic în străinătate. Am avut parte de o experiență profesională valoroasă, activând ca medic în Anglia, dar conștiința mea de româncă m-a îndemnat să revin în țară. Consider că și în România sunt suficiente oportunități pentru a te dezvolta și împlini profesional; Pe lângă viața profesională, mai avem și o viață personală, nu? Iar familia și o mare parte din prietenii mei erau și sunt în România”, spune Ioana Stoiță .

A revenit aici, luptă în prima linie și chiar dacă presiunea e imensă, nu are în gând decât să lupte cu toate armele. “Mă gândesc doar că trebuie să îmi fac cât mai bine meseria pe care am ales-o. Poate, cu toții suntem mult mai vigilenți. Însă nu simt panica. În prespital, tot timpul suntem expuși riscului. Doar că acum, noul risc are un nume bine definit: COVID-19. Este o provocare pentru întreaga omenire. Și va trebui să îi facem față! Am nenumarați prieteni, colegi în străinătate. Perioada aceasta este dificilă, imprevizibilă, solicitantă, pentru toate cadrele medicale, indiferent de țara unde profesează; situația este superpozabilă, aș putea spune”, povestește medicul.

Așadar, provocarea omenirii o determină pe Ioana să facă un apel tuturor sibienilor: “Vă asigur că noi suntem la muncă pentru voi și trebuie să stați în casă pentru noi. Să fim cu toții responsabili, iar împreună vom trece peste orice!”

Sprijină și tu cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu pot face donații în contul Asociație De la Noi pentru Noi Ambulanța Sibiu, cu sediul in loc. SIBIU, strada Mărăști, nr.5, CUI: 30184649, IBAN: RO28BUCU1492232638017RON, deschis la Alpha Bank Sibiu.

Multă sănătate tuturor și nu uitați: SALVAREA începe cu LINIA ÎNTÂI!

Etichete:

Recomandam sa citesti si