Ioan Duma: Suspendarea competițiilor nu este o variantă pe care o agreez

Din cauza pandemiei de COVID-19 în Suceava s-a decis suspendarea definitivă a Ligii 4 și Ligii 5. Decizia a fost anunțată ieri de către Anton Ciprian, președintele Agenția Județeană de Fotbal Suceava în acest weekend, iar clasamentele din momentul de față vor fi cele finale.
Potrivit lui Anton Ciprian, sezonul următor ar putea avea și el de suferit din cauza pandemiei de COVID-19. Turul pentru stagiunea 2020-2021 ar urma, la prima vedere, să se termine în noiembrie, iar returul să fie reluat în martie.
Federația Română de Fotbal va organiza în săptămâniile viitoare o dezbatere prin teleconferință cu Agențiile Județene de Fotbal pentru a găsi cea mai bună pentru acest sezon competițional.
“Aveam în plan ca în pauza competițională de vară să mai organizăm turnee amicale pe zone geografice pentru a dezvolta și zonele mai puțin reprezentate fotbalistic ale județului. Cred că oamenii trebuie să continue orice fel de activitate dupa ridicarea stării de urgență mai ales activitățile sportive după o pauză destul de lungă. Suspendarea competițiilor nu este o variantă pe care o agreez și sigur vor fi termene rezonabile date de FRF pentru terminarea campionatelor. De fapt, este vorba de Liga 4, Juniori U19, U13, U11 la care trebuie să desemnăm la termen campioane județene. Nu putem compara situațiile actuale din cele două județe, dar și așa cred că este o decizie luată puțin în grabă prea radicală într-un moment în care sportivii trebuie încurajați pentru că oricum suferă destul de mult ei fiind obișnuiți cu activitate fizică zilnică. Transmit pe această cale tuturor membrilor afiliați, jucătorilor, antrenorilor, suporterilor să respecte restricțiile și cred că Totul va fi bine. Voi susține continuarea acestei ediții de campionat, dar trebuie obligatoriu consultate și echipele, iar decizia finală va fii luată în Comitetul Executiv.”, a spus pentru star sibian, Ioan Duma, președintele AJF Sibiu.
Clasamentul Ligii 4 în județul Sibiu este destul de echilibrat, în acest moment trei echipe au șanse reale de a ocupa locul întâi:
1. Cs Măgura Cisnădie -51 puncte
2. Acs FC Avrig- 49 puncte
3. Acs Păltiniș Rășinari -48 puncte