fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Educatie

INTERVIU. Virginia Nicoleta Stănciucu, candidata cu nota 10 la Titularizare

INTERVIU. Virginia Nicoleta Stănciucu, candidata cu nota 10 la Titularizare

Ministerul Educației a publicat pe site-ul titularizare.edu.ro rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2021 (înainte de înregistrarea contestațiilor). La nivelul județului Sibiu doar  46,30% dintre candidați au obținut note peste 7 (nota de promovare a examenului) Doi dintre candidați au reușit să ia nota maximă și anume, Virginia Nicoleta Stănciucu (la (limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii), respectiv Ioana Denisa Isdrăilă Dragomirescu (limba germană modernă) Virginia Nicoleta Stănciucu ne-a acordat un interviu pe care vă invităm să îl citiți și să descoperiți ce se ascunde în spatele unui elev model, student model, profesor model, absolvent de 10 la examenul de titularizare.

Reporter: Pentru început, te rog să ne spui câteva lucruri despre tine

Nicoleta Stănciucu: Numele meu este Nicoleta Stănciucu, am 22 de ani și sunt din Râmnicu Vâlcea. Am urmat profilul pedagogic la Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Rm. Vâlcea, iar acum 3 ani am venit la Sibiu, pentru a urma studiile Facultății de Științe Socio-Umane, pe specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar, din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

 

Când ți-ai descoperit pasiunea pentru limba română?

Încă de la o vârstă fragedă, am iubit poveștile, iar mai apoi, Limba română și tot ce ține de aceasta. De asemenea, iubesc copiii și îmi face o deosebită plăcere să lucrez cu aceștia, ceea ce m-a făcut să-mi doresc o carieră în învățământul preșcolar.

INTERVIU. Virginia Nicoleta Stănciucu, candidata cu nota 10 la Titularizare

Ai știut dintotdeauna că vrei să fii educatoare?

Totul a început atunci când, din curiozitate, am susținut examenul de Titularizare, în anul 2018. M-am prezentat apoi la Ședințele publice și am obținut un post.

 

Ce te-a motivat pe perioada studiului încât să ajungi la această performanță ca fiind una dintre candidatele din județ care a obținut nota 10 la titularizare?

Lucrând cu cei mici și stabilind deja anumite relații și conexiuni, mi-am dorit să mă perfecționez. Am promovat examenul de Definitivat în anul 2019, iar pe parcurs, am continuat să mă autoperfecționez. Consider că doar munca asiduă pe care am depus-o din timp, m-a ajutat să obținut rezultatul acesta.

 

Ce mesaj le-ai transmite celor care se pregătesc pentru examenul de titularizare?

Colegilor care se pregătesc pentru susținerea examenului de Titularizare, le doresc mult spor, să nu-și piardă speranța și să aibă încredere în ei, deoarece doar așa vor ajunge să aibă rezultatele dorite.

Etichete:

Recomandam sa citesti si