fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Judet

Interesul politic îngroapă proiectul Noului Spital Județean Sibiu

Grandiosul proiect prezentat de puțină vreme de reprezentanții Consiliului Județean Sibiu, ca fiind cel mai de interes proiect pentru Sibiu, poate rămâne doar un vis frumos. Noile criterii de eligibilitate pentru finanţarea prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), stabilite de Ministerul Sănătăţii, exclud, practic, proiectul spitalului de la Sibiu, acesta fiind în opinia Executivului mult prea scump, pentru includerea în PNRR.

Una dintre condițiile de eligibilitate pentru finanțarea prin PNRR este ca bugetul investiției să fie de maxim 206,88 milioane de euro (fără TVA), ceea ce înseamnă mai puțin de jumătate din valoarea estimată pentru construirea și dotarea noului Spital Județean Sibiu (595 de milioane de euro, cu TVA). Din lista celor 49 de proiecte de spitale vor fi selectate doar 25 pentru finanțare. Șanse de finanțare mult mai mari decât Sibiul se pare că au județe ale căror autorități locale nu au întreprins nici măcar jumătate din demersurile făcute de Consiliul Județean Sibiu până în momentul de față.

Promisiunile “de partid”

Președintele Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, lansa, în urmă cu doar două săptămâni, “anunţul de intenţie privind achiziţia lucrărilor de execuţie la noul spital județean, fără a aștepta confirmarea finanțării prin PNRR. Dar nu este singurul politician liberal care s-a grăbit cu promisiunile. De-a lungul guvernării PNL, toți liderii locali și naționali au dat asigurări că noul spital județean are finanțarea asigurată. În vara anului 2020, vicepremier în funcție fiind, Raluca Turcan declara “Guvernul României este partenerul Sibiului în construcția noului Spital Județean!”. Aflat în vizită de lucru la Sibiu, în 12 iunie 2021, premierul României de la acea vreme, Florin Cîțu, a declarat: “La Sibiu este un spital, care este foarte avansat, este în PNRR și va avea tot sprijinul pentru a fi construit. Cred, se pare, așa cum arată lucrurile, că s-ar putea să fie primul dintre spitalele din PNRR care să se termine”.

Un mega-proiect pentru 800 de paturi

Consiliul Județean “muncește” de mai bine de cinci ani la întocmirea proiectului.  Demersurile au început în 2017, după obținerea unui teren de aproximativ 20 de hectare, de la Agenția Domeniilor Statului. Studiul de fezabilitate (care estima valoarea investiției la 422 de milioane de euro), a fost finalizat în iulie 2020, iar autorizația de construcție a fost obținută în august 2021. Noul Spital Clinic Județean de Urgență ar urma să fie construit pe strada Calea Șurii Mici și este prevăzut să aibă 805 paturi pentru adulți și copii. Potrivit proiectului, clădirea va avea 5 etaje, parter și demisol, suprafața construită fiind de 21.500,40 mp. Pe o suprafață de alți 153.443,2 mp, vor fi amenajate 973 de locuri de parcare, spații verzi, alei pietonale și benzi de circulație auto. Valoarea lucrărilor de construcție și montaj este estimată la 983.061.835 de lei fără TVA, iar echipamentele medicale și sistemele IT ar costa alte 697.464.000 de lei, fără TVA.

Politicienii acuză

Politicienii sibieni aflați în opoziție acuză PNL de minciună electorală și susțin, totodată, că în spatele deciziilor luate de ministrul PSD al Sănătății se află interese politice și financiare. ”În cazul în care criteriile de eligibilitate prevăzute de forma actuală a actului se mențin, Județul Sibiu va rămâne cel mai probabil fără fonduri pentru realizarea principalului obiectiv asumat de PNL, în fața sibienilor. În cuvinte mai simple, nu există bani alocați sau surse de finanțare pentru noul spital județean”, avertizează USR Sibiu, reamintind faptul că liderii locali și naționali ai PNL – Daniela Cîmpean, Raluca Turcan și Florin Cîțu – au dat garanții privind susținerea investiției și includerea proiectului în PNRR. ”În această linie lungă de promisiuni, eșecul politic al liderilor locali PNL este lamentabil, orice declarație ulterioară ar urma. Poate așa scăpăm și noi de o temă de campanie electorală ce trenează de mai bine 20 de ani, care s-a materializat până acum într-un panou pe un câmp”, subliniază USR Sibiu.

Senatorul USR Claudiu Mureșan susține că noile criterii sunt “cu dedicație”. “Până azi, proiectul noului Spital Județean Sibiu era aproape o certitudine, având în vedere faza avansată în care se află proiectul, dar și criteriile de eligibilitate propuse de echipa care a pregătit PNRR. Astăzi însă, ministrul Rafila ne-a anunțat cu seninătate că a schimbat regulile. Numai ei știu de ce și pentru cine”, scrie Claudiu Mureșan, pe rețelele de socializare.

Fost liberal și proaspăt membru în Forța Dreptei, deputatul Constantin Șovăială crede că noul spital județean va rămâne doar un panou electoral. “Mi-aș fi dorit să nu am dreptate, dar Spitalul Județean Sibiu nu are bani prin PNRR, așa cum ni s-a tot spus! Sibienii sunt mințiți pe față. Li s-a furat nu doar trecutul, ci și viitorul. Banii pentru viitorul spital județean încep să se evapore. Vom rămâne doar cu spitalul desenat pe afișele electorale și bolile cotidiene netratate?”, punctează Șovăială în online.

“Am atras atenția, în repetate rânduri, reprezentanților Consiliului Județean, că proiectul spitalului județean este nerealist, supradimensionat și cu un cost de realizare mult prea mare: aproape 600 de milioane de euro. Doamna Cîmpean a luat pe cont propriu un proiect important pentru Sibiu, care a rămas doar un clip electoral, pe un câmp pustiu, unde ne-a spus o poveste frumoasă și mincinoasă, pentru a lua niște voturi și a ajunge președinte al Consiliului Județean”, afirmă deputatul Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu.

 

Președinta Consiliului Județean Sibiu reacționează

„Veștile despre posibilele criterii de finanțare a investițiilor din Sănătate mi-au făcut zilele acestea o nouă demonstrație tristă, aceea a unor politicieni care și-au greșit misiunea și a unor membri ai comunității care-i vor (și fac?) binele doar din vorbe. Suntem în fața unei provocări, fără doar și poate. Dar nu e prima! Pentru a aduce proiectul Noului Spital Județean la nivelul de astăzi am trecut prin multe altele. Ce-i drept, pe tot acest parcurs, ne-am cunoscut în mare parte aliații, dar și pe cei de la care nu ne putem aștepta la nimic bun. Suntem în fața unei provocări care va testa din nou puterea reprezentanților administrației și a liderilor politici. Dar nici asta nu este prima oară. E greu pentru cei din afara acestui proiect să înțeleagă câte piedici s-au pus în realizarea lui. E greu, în primul rând, fiindcă noi nu am vorbit despre asta. Am reacționat la cele publice, la contrele referitoare la amplasament, la cele privind structura funcțională etc. Dar, în realitate, cei care făceau toate astea nu s-au limitat la atât! Au încercat să blocheze proiectul la București, să pună bețe-n roate la autorități, practic să oprească această viitoare investiție. Autorii tuturor acestora și-au găsit, nu foarte greu, lăudători în presă și într-o parte a societății. Pentru ei, posibilul eșec al meu, al Consiliului Județean Sibiu, al PNL Sibiu valorează infinit mai mult decât realizarea noului Spital, iar asta am văzut, acum, din nou. Asta și mai vechea tentație a bucuriei în fața răului altuia!

Atât doar că nefinanțarea spitalului și implicit nerealizarea lui nu este răul meu, al Danielei Cîmpean, al echipei mele sau al PNL Sibiu….

Am citit că mi se (sau ni se!) reproșează slăbiciune politică la nivel național. În realitate, parcurgerea tuturor etapelor de până acum, în ciuda atâtor și atâtor obstacole, se datorează, pe lângă altele, și forței politice. Am citit, de asemenea, că în loc să construim un spital pe teren, am construit unul virtual, pe internet. Cu părere de rău, cei care spun asta nu au înțeles mare lucru din ceea ce am reușit să livrăm recent. Spitalul VR nu este un element de marketing, ci un mecanism în timpul procedurilor și de-a lungul realizării construcției. Dar, da! Spitalul VR a fost gata înaintea celui fizic. Este practica firească a tuturor proiectelor majore actuale peste tot în Europa!

Curios, însă, că deși o bună parte din comunitate a înțeles, mulți din politică și o parte din presă nu au priceput că Noul Spital ne-a dat ocazia unei alte construcții. Construcția interesului comun, a unității în acțiune pentru binele public. Un Nou Spital a fost și este prioritatea sibienilor dovedită de sondajele ultimilor 20 de ani. Și atunci, dacă sibienii vor asta, cum de nu ne unim pentru a îndeplini cerința lor? Contează atât de mult că este Daniela Cîmpean sau PNL la Consiliul Județean? Contează asta mai mult decât realizarea efectivă a unui spital? Mă întreb: toate contrele și satisfacția publică a unei noi greutăți în realizarea acestui proiect îi fac pe cei care le practică pesediști mai buni? Sau userișiti mai buni? Sau ziariști mai buni? Fiindcă sibieni mai buni mă îndoiesc că îi fac! În viață este foarte important să te ridici și să spui ce trebuie, atunci când trebuie. Dar la fel de important este să taci atunci când trebuie! Vom continua efortul nostru de realizare a Noului Spital Județean. Vom continua, în același timp, să investim în servicii de sănătate mai bune având alături în efortul nostru societatea sibiană, medicii de bună credință și angajații din sistem care înțeleg care e menirea lor acolo. Vom continua din acest punct, bucurându-ne de aprecierea acelora care au înțeles ce și de ce am făcut până acum. Niciunul dintre pașii de până azi nu a fost inutil, ba din contră! În momentul în care vom avea finanțarea, anii de până acum vor însemna ani economisiți din viitor. Fiindcă tot atâția ani ar fi durat documentațiile și după obținerea finanțării, ca și înaintea obținerii ei!

Noul Spital Judetean din Sibiu nu este doar ambiția mea, ci și a altor câteva sute de oameni care au muncit și muncesc pentru el. Mai presus decât atât, însă, este o necesitate pentru sute de mii de sibieni. Mă aștept, deci, în numele și al unora și al altora, ca politicienii, presa, toți cei care se consideră importanți pentru comunitate să întrebe acum, cum pot să ajute. Nimic altceva!” a scris Daniela Cîmpean, Președinta Consiliului Județean Sibiu pe rețelele de socializare.

Etichete:

Recomandam sa citesti si