Interes major pentru construirea și echiparea medicală a Noului Spital Clinic Județean de Urgență Sibiu
Licitația pentru construirea și echiparea medicală a Noului Spital Clinic Județean de Urgență Sibiu a generat un amplu interes în rândul companiilor de profil, multe dintre acestea solicitând informații cu privire la documentația de atribuire.
Toate solicitările venite din partea potențialilor ofertanți sunt analizate, iar răspunsurile întocmite sunt comunicate, în prealabil, experților Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP). Ulterior obținerii avizului pe clarificări, documentele sunt încărcate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), alături de întreaga documentație vizând investiția, astfel încât toate companiile interesate să aibă acces în mod egal la acestea.
Procesul de informare presupune timp suplimentar pentru formularea răspunsurilor de către Consiliul Județean, avizarea acestora de către specialiștii ANAP, cât și acordarea unui termen de 12 zile de la publicarea răspunsurilor în SEAP, interval în care firmele își pot redimensiona ofertele. Toate acestea conduc la fixarea de noi termene privind depunerea ofertelor, aspect reglementat de legislația privind achizițiile publice.
„Numărul mare de solicitări de informații ne confirmă faptul că există un interes major pentru această investiție de o importanță capitală în sistemul medical din județul Sibiu. Dorim să oferim companiilor informațiile de care au nevoie cât și timpul necesar întocmirii documentelor de licitație. Este în interesul tuturor ca și această etapă, a licitației, să fie parcursă în mod transparent, cu respectarea cadrului legal”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Cel mai mare proiect post-decembrist din județul Sibiu, care va avea un impact major în creșterea calității actului medical, se află în faza licitației pentru desemnarea constructorului, noul termen de depunere a ofertelor fiind fixat pentru 27 ianuarie 2023, companiile având astfel la dispoziție timp suplimentar pentru a-și fundamenta cât mai bine ofertele tehnice și financiare.
După expirarea termenului-limită de depunere, ofertele vor fi analizate într-un interval maxim de 90 de zile lucrătoare.