fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Judet

Infracțiuni la regimul rutier, în acest weekend

IPJ Sibiu: Șoferi beți sau fără permis, prinși în urma unor controale

La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 00,10, în orașul Avrig, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Tălmaciu a condus un autoturism pe strada Bisericii, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un parapet.

Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiștii rutieri au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

***

La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 12,30, în localitatea Jina, polițiștii au oprit un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 44 de ani.

Ca urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, polițiștii au stabilit că autoturismul condus este neînmatriculat.

În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat.

***

La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 23,15, pe DN 1, între Punct Control Veștem și Hula Bradului, un sibian în vârstă de 23 de ani a condus un autoturism dinspre Sibiu spre Brașov, iar într-o curbă la stânga, în condiții de carosabil acoperit cu mâzgă, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile.

Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, sibianul fiind însoțit la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

***

La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 23,30, în localitatea Șelimbăr, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Doamna Stanca de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, domiciliat în localitatea Boița.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0, 74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În consecință, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

***

La data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 15,00, pe raza localității Brateiu, polițiștii au depistat un localnic în vârstă de 32 de ani în timp ce conducea un autoturism fără a deține acest drept.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

***

La data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 16,30, pe strada Viile Sibiului din comuna Șura Mare, polițiștii au depistat un alt conducător auto a cărui testare alcoolscopică a indicat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Este vorba despre un sibian în vârstă de 47 de ani.

După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

***

La data de 22 noiembrie a.c., în jurul orei 02,00, pe strada Regele Ferdinand din localitatea Șelimbăr, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Cisnădie, aflat la volanul unui autoturism, a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând valoarea de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Foto: arhivă

Etichete:

Recomandam sa citesti si