fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate

Încep lucrările de modernizare pe străzile Mirăslău şi Doinei din Sibiu

De luni, 28 septembrie, încep lucrările de modernizare a reţelelor de apă şi canalizare pe strada Mirăslău.

Primarul interimar Astrid Fodor a semnat contractul pentru aceste lucrări încheiat cu firma SC Terra Building SA, având o valoare de 913.272,66 lei. Constructorul va efectua apoi şi lucrările de refacere a carosabilului şi trotuarelor pe această stradă, astfel încât aceasta va fi complet modernizată. Până la sfârșitul acestui an constructorul va realiza lucrările pe primul tronson, cel dintre bulevardul Vasile Milea şi strada Hipodromului. Porţiunea dintre strada Hipodromului şi Aleea Biruinţei va fi reabilitată în primăvara anului viitor. Încep lucrările şi pe strada Doinei. De luni, 28 septembrie, strada Doinei se va închide traficului pentru efectuarea lucrărilor de modernizare. Acestea constau în reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare, precum şi modernizarea carosabilului şi a trotuarelor. Împreună cu strada Frezorilor, strada Doinei face parte dintr-un pachet de străzi de pământ pentru care Primăria Sibiu a contractat la începutul lunii septembrie lucrări în valoare totală de 3,4 milioane lei (pentru ambele străzi). Atenţie la podul CFR de pe Şoseaua Alba Iulia. Comisia de Circulaţie a emis aviz pentru o serie de lucrări de reparaţii la podul CFR care traversează şoseaua Alba Iulia, acestea fiind executate de societatea de administrare a căilor ferate. Pentru efectuarea în siguranţă a lucrărilor, în zilele de 3 şi 4 octombrie circulaţia va fi restrânsă la o bandă pe sens de mers.

Etichete:

Recomandam sa citesti si