fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Cultură

Încep înscrierile la ediția cu numărul 28 Astra Film Festival

Încep înscrierile la ediția cu numărul 28 Astra Film Festival

„În acest an, vom veni cu noi surprize, într-o ediție care se va desfășura în aer liber, online plus mult așteptatul eveniment Astra Film Junior, pe care vom fi fericiți să îl reluăm.”, a declarat Dumitru Budrala, directorul Astra Film Festival.

Regulamentul complet poate fi consultat aici: https://2021.astrafilm.ro

Festivalul se va desfăşura în două etape. În perioada 27 august -12 septembrie, Astra Film va avea loc în aer liber (27 august-5 septembrie) – cu proiecţii de filme şi evenimente în aer liber, în spaţii inedite, şi online (6-12 septembrie) – cu proiecţii de filme, evenimente şi programul dedicat industriei filmului documentar).

În perioada 11-16 octombrie va avea loc Astra Film Junior – program de iniţiere în filmul documentar dezvoltat pentru publicul tânăr şi foarte tânăr. Organizatorii spun că, în funcţie de reglementările COVID-19 care vor fi în vigoare în perioada preconizată, programul anunţat poate suferi modificări.

Înfiinţat în 1993, Festivalul Astra Film a devenit una dintre platformele principale ale documentarului din România şi din Europa şi este în căutare permanentă de filme documentare cu o prezenţă puternică a perspectivei regizorului, atât în formă, cât şi în conţinut. Specialiştii şi publicul AFF apreciază în mod deosebit calităţile cinematografice, onestitatea, curajul de a aborda teme dificile, originalitatea şi creativitatea.

“Ediţia din 2021 va continua să exploreze noul climat în care se desfăşoară evenimentele culturale, aşa cum am făcut-o anul trecut, când, practic, am reinventat festivalul şi am găsit modalităţi inedite de a ajunge la publicul nostru fidel şi de a atrage public nou. Aşa au fost, de exemplu, proiecţiile pe un ecran amplasat între mori de vânt, vizionate din bărci plutind pe lac, în mijlocul miraculosului Muzeu Astra. În acest an, vom veni cu noi surprize, într-o ediţie care se va desfăşura în aer liber şi online, plus mult aşteptatul eveniment Astra Film Junior, pe care vom fi fericiţi să îl reluăm”, a declarat regizorul Dumitru Budrală, directorul Astra Film Festival.

 Încep înscrierile la ediția cu numărul 28 Astra Film Festival

Trei secţiuni competiţionale

AFF2021 va avea trei secţiuni competiţionale: “Voci emergente ale documentarului”, “Europa centrală & de est” şi secţiunea “România”, astfel:

– Voci emergente ale documentarului. Sunt eligibile documentare de lungmetraj (cu durata de peste 50 de minute), care au fost finalizate după data de 1 ianuarie 2020 şi sunt semnate de autori aflaţi la primul, al doilea sau cel mult al treilea film.

– Europa centrală & de est. La această secţiune sunt eligibile documentare de lungmetraj (peste 50 min) finalizate după 1 ianuarie 2020, care abordează problematici specifice blocului ex-comunist.

– România. Sunt eligibile documentare finalizate după 1 ianuarie 2020, produse sau coproduse în România sau documentare care abordează problematici specifice României, indiferent de durata acestora.

Pe lângă secţiunile competiţionale, programul oficial cuprinde o serie de selecţii curatoriale, secţiuni tematice şi programe speciale. Înscrierea filmelor se poate face începând de astăzi şi până în data de 15 aprilie. Regulamentul complet poate fi consultat aici: https://2021.astrafilm.ro/

Juriile internaţionale care vor decide premiile secţiunilor competiţionale reunesc specialişti şi profesionişti respectaţi ai lumii cinematografice şi academice internaţionale. Se vor acorda trei premii: Premiul “Voci emergente ale documentarului”, Premiul pentru Cel mai bun documentar al secţiunii Europa Centrală & de Est şi Premiul Cel mai bun documentar al secţiunii “România”.

Selecţia oficială va fi publicată pe site-ul Festivalului (www.astrafilm.ro), iar autorii filmelor selectate vor fi invitaţi să participe la festival pentru discuţii cu publicul şi alte evenimente legate de filmele din selecţia oficială.

Festivalul Astra Film, oferit publicului neîntrerupt, din anul 1993, se află sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României şi este organizat de Astra Film, CNM Astra şi Fundaţia Astra Film, cu sprijinul Consiliul Judeţean Sibiu, al Ministerului Culturii, al Centrului Naţional al Cinematografiei, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu şi al Uniunii Cineaştilor. Evenimentul este cofinanţat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu şi de Uniunea Europeană prin Programul Europa Creativă.

Dacă v-a plăcut articolul nostru vă invităm să ne citiți pe starsibian.ro

Etichete:

Recomandam sa citesti si