fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Educatie Sănătate

În 299 de unități de învățământ din județul Sibiu elevii participă fizic la școală

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel județean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din județ.

Prin urmare, astăzi, 9 octombrie 2020, în conformitate cu datele transmise de unitățile de învățământ din județul Sibiu, se înregistrează următoarea situație:

–  299 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară – mai puțin cu 3 unități de învățământ;

36 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție – mai mult cu 3 unități de învățământ;

2 unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor elevilor la activități/lecții online (Școala Gimnazială Racovița – ciclul gimnazial și Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu);

De asemenea, situația elevilor și personalului din unitățile de învățământ din județul Sibiu, internate și izolate/carantinate este următoarea:

  • 13 persoane depistate pozitiv cu SARS-Cov-2 și internate: 9 elevi (Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu), 2 cadre didactice (grădinița din cadrul Școlii Gimnaziale ”Matei Basarab” Turnu Roșu și Școala Gimnazială Racovița) și 2 personal nedidactic (Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu și Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu);
  • 281 persoane carantinate/izolate: 254 elevi, 17 cadre didactice, 5 personal didactic auxiliar și 5 personal nedidactic).

În comparație cu datele oferite joi, 08.10.2020, s-a modificat numărul persoanelor carantinate/izolate (a crescut cu 26 elevi, 1 cadru didactic și 2 cadre didactice auxiliare), în total fiind 281 persoane (față de 252 în 08.10.2020).

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Etichete:

Recomandam sa citesti si