fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Judet Sport

Gaz Metan Mediaș a ajuns la cinci eșecuri consecutive în campionat

Gaz Metan Mediaș a ajuns la cinci eșecuri consecutive în campionat

Gaz Metan a ajuns la cinci eșecuri consecutive în campionat după înfrângerea cu Universitatea Craiova. Alb-negrii au primit două goluri în doisprezece minute în debutul reprizei secunde, pe fondul unor greșeli în defensivă, iar apoi nu au avut forța să revină în meci.

Gaz Metan a avut prima ocazie în minutul 2, atunci când Nasser Chamed a șutat cu stângul din marginea careului de 16 metri, iar mingea a lovit bara din stânga porții. La poarta cealaltă, șutul lui Nicușor Bancu din minutul 6 a trecut peste poarta lui Răzvan Pleșca. După o jumătate de oră de joc, Marius Constantin a înscris cu o lovitură de cap, dar jocul fusese oprit după ce fundașul Craiovei l-a faultat în atac pe Ionuț Larie.



Universitatea Craiova a deschis scorul la patru minute de la reluarea jocului, după o nouă greșeală în defensiva Gazului. Mingea a ajuns la Andrei Ivan în zona punctului cu var, iar acesta a șutat și a înscris.

 

 

În minutul 60 s-a făcut 2-0 pentru olteni, după ce Andrei Ivan a pătruns în partea dreaptă, a centrat iar Cicîldău a pus latul și a marcat.

 

 

În minutul 63, Gaz Metan a avut șansa de a reduce din avantajul oaspeților, dar lovitura de cap a lui Adama Sarr după un corner a trecut foarte puțin pe lângă stâlpul din stânga la porții adverse. În minutul 79, alb-negrii au rămas în zece oameni după ce Nasser Chamed a văzut cartonașul roșu pentru un gest nesportiv la adresa lui Camara.

Gafele din defensivă i-au costat din nou pe gaziști, care au primit două goluri într-un interval de 12 minute. În urma acestui rezultat, Gaz Metan rămâne cu 28 de puncte în clasamentul Ligii întâi. Pentru Gaz Metan urmează partida cu Sepsi Sfântu Gheorghe din 21 martie.

Etichete:

Recomandam sa citesti si