fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Medias Sport

Gaz Metan a fost învinsă de FC Botoșani, scor 2-1

FC Botoșani a condus cu 1-0 la pauză, după ce Mihai Butean a deviat o minge în propria poartă. În repriza a doua, gaziștii au rămas în zece oameni după eliminarea lui Ondrej Baco, Alexandru Buzbuchi a apărat o lovitură de pedeapsă, iar apoi au marcat în inferioritate numerică după eurogolul lui Ronaldo Deaconu. FC Botoșani a dat lovitura în minutul 87 prin Hamidou Keyta.

Gaz Metan a început în jumătatea adversă a terenului partida cu FC Botoșani, dar prima ocazie le-a aparținut oaspeților. În minutul Hamidoi Keyta a fost lansat în adâncime a intrat în careu, Ionuț Larie l-a blocat în momentul șutului, mingea a rămas la atacant, care a șutat apoi pe lângă poartă. În minutul 22, Nasser Chamed a centrat în careul de 16 metri, Dumitru Cardoso a trimis mingea cu boltă, dar Eduard Pap a reținut-o. Peste 11 minute,  Mihai Velisar a centrat de pe partea stângă, Eduard Pap a ieșit greșit din poartă, dar Dumitru Cardoso nu a reușit să profite și să împingă mingea în poartă. Peste doar un minut, FC Botoșani a reușit să deschidă scorul. Eduard Florescu i-a pasat în careu lui Andrei Patache, care a încercat să trimită mai departe spre Hervin Ongenda, dar a nimerit piciorul lui Mihai, iar mingea a ajuns în poartă. În minutul 37 șutul lui Ronaldo Deaconu de la mare distanță a trecut pe lângă poartă, iar apoi Hervin Ongenda a avut o ocazie mare de a face 2-0, dar a tras peste poartă.

Gaziștii au început în atac actul secund, iar în minutul 49 șutul lui Nasser Chamed din afara careului de 16 metri a fost deviat de Alexandru Țigănașu în corner. În minutul 57, Mihai Roman a scăpat singur spre poarta adversă, a fost oprit de Ondrej Baco, iar centralul Istvan Kovacs a arătat punctul cu var. Totodată, fundașul Gazului Metan a văzut al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu. Lovitura de pedeapsă executată de Hervin Ongenda a fost însă apărată de Alexandru Buzbuchi. În zece oameni, Gaz Metan s-a aruncat în atac iar în minutul 68 Ronaldo Deaconu a egalat cu un șut superb în vinclu de la peste 30 de metri. Oaspeții au reușit apoi golul victoriei în minutul 87, atunci când Hervin Ongenda a centrat Youssef Toutouh i-a așezat mingea lui Hamidou Keyta care a reușit să înscrie cu un șut printre picioarele portarului.

Etichete:

Recomandam sa citesti si