Gala Performanței, la Mediaș
Peste 100 de elevi care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare, sportivi care s-au remarcat în competițiile naționale și internaționale, pe parcursul anului 2023, au fost premiați, ieri, de Primăria Mediaș.
Gala Performanței, organizată în premieră la Mediaș, a avut loc în Sala de Ședințe a Primăriei. O parte dintre cei premiați au fost sportivi legitimați la Clubul Sportiv Municipal Mediaș – secțiile atletism, ciclism, șah, automobilism, dar și atleți din cadrul Clubului Sportiv Școlar Mediaș. De asemenea, au primit distincții și sportivi merituoși care activează în cadrul cluburilor private din Mediaș, în domeniile kickboxing, shotokan, dans sportiv și fotbal.
O altă categorie de premianți a fost reprezentată de elevi ai tuturor unităților de învățământ medieșene, care au obținut rezultate excepționale la concursurile școlare din acest an, dar și echipa „The Dreamers“ a Colegiului „Școala Națională de Gaz“, care a obținut premiul I la Festivalul Internațional de book-trailere din vara acestui an. Fiecare dintre medieșenii premiați a fost recompensat cu diplome de excelență și un premiu în bani.
„Nu pot decât să îi felicit pe toți, să le spun că sunt mândru de rezultatele pe care le-au obținut și să îi asigur de faptul că ne propunem ca și în viitor să organizăm astfel de evenimente prin care să le mulțumim pentru tot ceea ce fac pentru orașul nostru“, a declarat Gheorghe Roman, primarul municipiului Mediaș.