fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Educatie Social

Foto|Campania „Învăţăm prin fapte”, în trei licee din Sibiu

activitate socială sibiu (4)

Elevii Colegiului Economic „George Barițiu”, ai Liceului de Industrie Alimentară „Terezianum” şi ai Liceului Tehnologic „Avram Iancu” din Sibiu au participat recent la Campania „Învăţăm prin fapte”, iniţiată de Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul social-filantropic si Asociaţia Filantropia Ortodoxă Sibiu. Vineri, 15 aprilie, elevii şi reprezentanţii instituţiilor partenere au oferit mai multor persoane vârstnice din oraş, cu venituri mici şi fără aparţinători, alimente, produse de igienă și produse de curățenie. Pachetele au fost pregătite și distribuite la domiciliul beneficiarilor.

La activitate au participat inspectorul eparhial Marius Talmaţchi şi asistentele sociale Gabriela Răduleţ şi Andreea Leru din partea Departamentului social-filantropic, iar din partea școlilor menționate au participat profesoarele Cornelia Popa, Cristina David şi Andreea Murgoi, alături de voluntarii Andreea Popa, Larisa Oprea şi Mirabela Glodar.

„Prin această campanie dorim să aducem o bucurie în special persoanelor vârstnice cu venituri mici și fără aparținători sau persoane cu dizabilități, în preajma sărbători Sfintelor Paști. De asemenea, ne propunem să încurajăm tinerii să se implice în astfel de activități de voluntariat”, a spus Marius Talmaţchi.

Beneficiarii acestei campanii ajutaţi periodic de elevii sibieni şi instituţiile partenere în această campanie şi în alte proiecte social-filantropice.

Foto: Cristi Curta

Etichete: