fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate

Foto- Polițiștii sibieni au reluat activitățile de tragerea cu armamentul și pregătirea fizică

Autoapărarea și sesiunile de trageri cu armamentul din dotare sunt 2 dintre cele 4 domenii de bază ale programului de instruire implementat de către poliţiştii Serviciului Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu pentru a răspunde nevoilor de pregătire ale colegilor lor.

 

Așa cum am precizat anterior, program este structurat pe module de câte 5 zile, în care se desfăşoară şedinţe de instruire corespunzătoare celor 4 domenii de bază: autoapărare, pregătire auto, tragere cu armamentul din dotare și pregătire de specialitate. Într-un astfel de modul sunt între 14 și 16 polițiști, iar până la acest moment, au fost organizate un număr de 9 stagii de instruire la care au participat 131 polițiști.

 

Pregătirea în domeniul tragerilor cu armamentul din dotare se desfășoară în Poligonul de tragere deținut de către I.P.J. Sibiu în Gușterița și este realizată pe două paliere, prin pregătire practică (exerciții manipulare armament, prezentare și explicare a regulilor de siguranță, a condițiilor legale în care se poate efectua uzul de armă) și prin şedinţe de tragere cu armamentul în poligon.

 

Tematică abordată în cadrul pregătirii practice este organizată pe module și urmărește, gradual, dobândirea de noi competențe și sedimentarea celor deja deținute.

 

Astfel, modulul I vizează cunoașterea, înțelegerea și respectarea regulilor de siguranță, cunoașterea armamentului și a elementelor tehnice ale tragerii; modulul II vizează dezvoltarea depriderilor privind manipularea armamentului, în condiții de siguranță, exerciții de tragere din diferite poziții și rezolvarea incidentelor de tragere; modulul III se axează pe organizarea și desfășurarea de ședințe de tragere dinamice, in conditii de efort și stres psihic, de luminozitate scăzută etc.

 

Şedinţele de tragere în poligon sunt organizate cu o frecvență lunară și au ca scop exersarea de către personalul unității a tragerilor cu muniţie reală, efectuarea corecţiei tragerii şi executarea focului din diferite poziţii de tragere asupra unor ţinte variate. Polițiștii execută ședințele de pregătire cu armament din dotare de diferite calibre, pistoale semiautomate calibru 7,65 mm, 9×18 mm sau 9×19 mm precum și cu pistolul mitraliera calibru 7,62 mm.

 

Pregătirea fizică reprezintă o altă componentă importantă a procesului de instruire permanentă a polițiștilor, o condiție fizică optimă fiind unul dintre elementele necesare a fi asigurate pentru îndeplinirea atribuţiilor şi misiunilor care revin personalului operativ al inspectoratului.

 

Un element de mare însemnătate în cadrul procesului de pregătire fizică îl constituie tematica de autoapărare, ale cărei sesiuni de instruire sunt asigurate de către polițiștii specializați în acest domeniu din cadrul Serviciului de Pregătire Profesională Acestea sunt desfășurate, în baza unui protocol de cooperare, la Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu și urmăresc dezvoltarea tehnicilor de autoapărare atât cu mâinile libere, cât și a celor cu bastonul tactic extensibil.

 

Utilizarea tehnicilor cu mâinile libere cuprinde o serie de procedee tactice, tehnici de lovire cu membrele superioare, tehnici de lovire cu picioarele, tehnici de deplasare, tehnici de apărare împotriva atacurilor și tehnici de imobilizare.

 

Pentru utilizarea tehnicilor cu bastonul tactic extensibil sunt exersate variantele de poziții de gardă, precum și cele de prindere a bastonului. Sunt puse în aplicare tehnici de lovire cu bastonul extins, respectiv ascendente, descendente, orizontale și prin împungere în combinație cu tehnicile de lovire cu ambele capete ale bastonului. De asemenea, în cadrul acestor sesiuni de pregătire sunt exersate tehnici de imobilizare a brațelor, respectiv abordarea frontală și abordarea laterală.

 

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu susține și sprijină activităţile desfăşurate de specialiştii Serviciului de Pregătire Profesională pentru obţinerea unui corp poliţienesc bine pregătit profesional în faţa provocărilor mediului operativ.

 

Doar print-un proces de instruire teoretică şi practică de calitate se poate dezvolta şi menţine un nivel corespunzător de pregătire al poliţiştilor, aceste activităţi fiind derulate pe tot parcursul anului.

Etichete: