fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Sport Medias

Formația lui Edi Iordănescu a obținut primul punct în play-off

Gaz Metan a reușit aseară să obțină doar o remiză în partida disputată împotriva campioanei CFR Cluj. Rezultatul a fost același ca și în meciul desfășurat cu o lună în urmă în sezonul regulat, adica scor 0-0. Ambele formații au avut ocazii de gol, însă jocul s-a terminat în cele din urmă nedecis.

Gaz Metan a avut prima ocazie a partidei în minutul 24, atunci când Fofana Boubacar l-a lansat pe Sergiu Buș, acesta a luat acțiunea pe cont propriu dar a șutat pe lângă poartă. Peste doar două minute, lovitura de cap a lui Marius Constantin după un corner a trecut pe lângă poarta CFR-ului. Tot după un corner, dar la cealaltă poartă, șutul lui Djokovic a ocolit poarta adversă.



Alb-negrii au avut și prima ocazie a părții secunde. În minutul 48, șutul lui Dumitru Cardoso la colțul lung a ocolit poarta lui Arlauskis.  De cealaltă parte, în minutul 75, Răzvan Pleșca a respins în corner lovitura de cap a lui Vinicius, iar în primul minut de prelungiri Traore a trimis peste poartă din câțiva metri. CFR a încheiat în cele din urmă partida în zece oameni după ce Ovidiu Hoban a văzut al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu.

Etichete:

Recomandam sa citesti si