fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Medias

Finanțare de 14 milioane de lei pentru Municipiul Mediaș

Primarul Municipiului Mediaș, a semnat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), o serie de contracte de finanțare.

Astfel, municipiul Mediaș, va beneficia de 14 milioane de lei, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală II (PNDL II). Lucrările care se vor desfășura constau în investiții pe șapte străzi din zona Automecanica (Protopop Moldovan, Memorandist Dionisie Roman, Vlad Țepeș, Doctor Octavian Fodor, Trandafirilor, Petru Maior și un tronson din strada Aurel Vlaicu până la intersecția cu Petru Maior), două străzi din cartierul Gloria (Aurel Mititelu și Nicolae Drăgan), dar și în dotarea cu echipamente și mobilier a două școli gimnaziale din municipiu („Mihai Eminescu“ și Școala nr. 5) și modernizarea anvelopei clădirii Grădiniței „Bucuria Copiilor“. De asemenea, un alt contract semnat între Primăria Mediaș și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice vizează amenajarea unui drum zonă industrială nepoluantă și deservire generală, strada Aurel Vlaicu, etapa I. Cele 6 contracte depuse de către Municipiul Mediaș și aprobate pentru finanțare prin PNDL II sunt:„Reabilitare străzi municipiul Mediaș – zona cartier Aurel Vlaicu – rețele de alimentare cu apă și canalizare pluvială, faza I“, „Echipare tehnico – edilitară cartierul Gloria în municipiul Mediaș“, „Modernizare anvelopă clădire la Grădinița Bucuria Copiilor, municipiul Mediaș“, „Dotarea cu echipamente și mobilier specific didactic și de laborator, alte categorii de echipamente și dotări independente pentru funcționare la standarde europene a activităților școlare la Școala Gimnazială nr. 5 Mediaș“, „Dotarea cu echipamente și mobilier specific didactic și de laborator, alte categorii de echipamente și dotări independente pentru amenajare cabinet informatică la Școala Gimnazială Mihai Eminescu Mediaș“, „Amenajare drum zonă industrială nepoluantă și deservire generală str. Aurel Vlaicu etapa I“.

 

 

Etichete:

Recomandam sa citesti si