fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Cultură

Festivalul Studențesc SIBIU DANS FESTIVAL revine în Sibiu

Festivalul Studențesc SIBIU DANS FESTIVAL revine în Sibiu

Festivalul Studențesc SIBIU DANS FESTIVAL  revine în Sibiu în perioada 9-11 octombrie 2020. Studenți talentați, coregrafi creativi se vor reuni pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu” ȋntr-un maraton al dansului. Patru povești diferite vor fi istorisite în paşi de dans de cele mai diverse genuri: dans modern, contemporan, show-revue, dans de caracter, street dance.

Vineri 9 octombrie 2020, Compania One Dream din cadrul Casei de Cultură a Studenților Brașov, va prezenta de la ora 19.00 spectacolul „Born lived gone” în coregrafia Iolandei Popescu, iar Compania Jump In din cadrul Casei de Cultură a Studenților Cluj-Napoca vă invită de la ora 20.00 la spectacolul de dans contemporan „Humanity”  coregrafia fiind semnată de Alina Ciceo.

După primele spectacole, iubitorii de dans sunt așteptați sâmbătă, 10 octombrie 2020, la alte două momente artistice inedite. Compania Matrix din cadrul Casei de Cultură a Studenților Timișoara va prezenta spectacolul de jazz-dance „Colierul” în coregrafia Irinei Nedelcu. Tot în această seară, Ansamblul Artistic „Academic Star” din Ploieşti vă invită să vizionați un spectacol complex de street-dance intitulat „Nebunie în pandemie”.

Festivalul Studențesc SIBIU DANS FESTIVAL revine în Sibiu”Deși este o perioadă dificilă pentru toți nu trebuie să ne pierdem speranța. Respectând măsurile de precauție, considerăm că evenimentele culturale au capacitatea de a ridica moralul iubitorilor de frumos. Prin acest festival se dorește stimularea creativității, schimbul de idei şi experiențe între tinerii care au ca şi preocupare comună – dansul. Spectacolele complexe şi diverse puse în scenă de aceştia demonstrează încă odată că dansul este o artă capabilă să emoționeze pe oricine”, a declarat Liliana Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenților Sibiu.

Sibiu Dans Festival 2020 este organizat de Casa de Cultură a Studenților Sibiu și co-finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu. Pentru cei departe de țară sau care nu vor fi ȋn Sibiu, spectacolele vor fi transmise live pe facebook.com/CasaStudentilorSibiu.

Festivalul Studențesc SIBIU DANS FESTIVAL revine în Sibiu

Etichete:

Recomandam sa citesti si

Leave a Comment