fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Cultură Timp Liber

Festivalul Street Delivery Sibiu eliberează din nou strada de mașini

Cum 2020 este un an atipic, și ediția de anul acesta va fi una specială: în weekendul 10 – 12 iulie, evenimentul-manifest — neîntrerupt din 2006 în țară și la cea de-a treia ediție în Sibiu — devine un puzzle de proiecte răspândite prin piețele centrale ale orașului și recompuse în mintea fiecăruia dintre noi.

De ce? Pentru că, după aproape două luni în izolare, am început să observăm de la geam acele detalii pe care până acum le treceam cu vederea. Pandemia ne-a împins să privim altfel vecinătatea și să redescoperim un peisaj micro pe care suntem nevoiți să-l regândim și să-l reconstruim pentru a face față noii realități.

Nu vrem să ne întoarcem la ”normalul” sufocant, aglomerat, haotic. Vrem orașe mai atente la nevoile oamenilor, mai apropiate de natură, mai conștiente de felul în care problemele societății sunt conectate.

Ne vrem străzile înapoi pentru interacțiuni față în față, nu bară la bară! Vrem spațiu public real, verde, sănătos, ca să putem înfrunta orice criză, fără să fim nevoiți să ne închidem în case pentru a afla că, în lipsa poluării, se văd stelele!

Acum, când ne reîntâlnim cu orașul, e important să nu uităm ce ne-am promis. Rezoluțiile personale din izolare pot deveni soluții la problemele comunității în care trăim. ReSoluții pentru oraș!

Street Delivery Sibiu are în 2020 ca laitmotiv ReSoluții și eliberează pentru al treilea an consecutive Piața Schiller de mașini.  Instalațiile de artă invadate de plante, cele patru parklets și un pop-up park mare cât Piața Schiller și strada Tipografilor, își vor găsi locul și oamenii într-un Sibiu al ReSoluțiilor.

Proiectele din cadrul evenimentului de anul acesta ne arată cât de mult avem nevoie de spații publice pietonale, de spații verzi, de grădini și de mobilier urban unde să ne așezăm în aer liber, să bem o cafea sau să citim o carte. Avem nevoie să schimbăm apartamentele mici, cu zone largi dedicate oamenilor. Pandemia ne-a dovedit că în orice situație, bicicleta este alături de noi și nu ne trădează. Iar infrastructura dedicată bicicletelor sau trotinetelor și implicit descurajarea utilizării autoturismului personal vor reprezenta o gură de aer proaspăt pentru Sibiu și va pune orașul pe harta orașelor verzi din Europa.

Viitorul îl reprezintă orașele verzi, spațiile verzi urbane și transportul alternativ. Cu cât recunoaștem acest lucru mai repede cu atât vom câștiga timp. Timp pentru noi.

În 2020, dăm viață piețelor centrale din Sibiu, păstrând distanța fizică, dar aducându-i pe oameni mai aproape de locul în care trăiesc, de oraș. Ne dorim ca locuitorii Sibiului să gândească împreună soluții de îmbunătățire a vieții urbane, pentru a fi mai uniți si mai bine pregătiți pentru viitoare crize. Rezoluțiile din izolare pot deveni soluții reale la problemele comunităților noastre.

Criza declanșată de pandemie ne-a oferit șansa să scoatem la iveală cele mai bune idei pentru creșterea calității vieții la nivel micro, de comunitate. Societatea civilă începe sa își ia din ce în ce mai serios rolul de a-și gospodari cartierele, spațiul public al orașului. Astfel, schimbări care începuseră deja latent au fost accelerate de criză.

Spațiu public = spațiu vital. E momentul să arătăm că orașul e al oamenilor care îl trăiesc, nu doar al mașinilor care îl ocupă și ne fragmentează comunitatea. Ne luăm străzile înapoi!

Evenimentul va fi organizat păstrând măsurile de siguranță anti-CoViD-19 și dispunde de un regulament ca atare. Street Delivery Sibiu este un eveniment care încurajează distanțarea fizică și apropierea socială a comunităților.

Festivalul Street Delivery Sibiu eliberează din nou strada de mașini

Program individual pe zile:

Vineri-10 iulie 2020

  • 19:00 Filarmonica de Stat Sibiu: Concert Simfonic, Dirijor: Simona Strungaru
  • 20:30 Proiecție de film: Street Delivery: ReSoluții
  • 21:00 Na, totul Disney? Un film de George Roșu
  • 21:30 Astra Film la Street Delivery „Casa mea”, Cehia, 2014

Expoziții și activități   [Disponibile de vineri, de la ora 16:00, până duminică, la ora 22:00]

  • Pop Up Park
  • Piața noastră, loc de joacă [by Decathlon]
  • Green Heart
  • Vinyl Show Off
  • Natura’n Burg
  • Colțul planetei
  • Urgență Climatică [by Fridays For Future]
  • Instalații vizuale
  • Expoziții de artă contemporană
  • Wall of Fame

Instalații descentralizate

  • Parklet Piața Mică
  • Parklet Piața Aurarilor
  • Parklet Piața Huet

 

Sâmbătă- 11 iulie 2020

  • 18:00 Vinyl set: Vlad & Darius
  • 21:00 Concert live: Suburbia11

Expoziții și activități  [Disponibile de vineri, de la ora 16:00, până duminică, la ora 22:00]

  • Pop Up Park
  • Piața noastră, loc de joacă [by Decathlon]
  • Green Heart
  • Vinyl Show Off
  • Natura-n Burg
  • Colțul planetei
  • Urgență Climatică [by Fridays For Future]
  • Instalații vizuale
  • Expoziții de artă contemporană
  • Wall of Fame

Instalații descentralizate

  • Parklet Piața Mică
  • Parklet Piața Aurarilor
  • Parklet Piața Huet

 

Duminică- 12 iulie 2020

  • 17:00 Performance: Artist performând în timpul pandemiei

Recital de violoncel cu Makcim Fernandez Samodaiev

  • 18:00 Dj set: Kosta (Duro Disco)
  • 20:00 Flashmob: reverse global warming

După o idee de George Roșu

 

Expoziții și activități  [Disponibile de vineri, de la ora 16:00, până duminică, la ora 22:00]

  • Pop Up Park
  • Piața noastră, loc de joacă [by Decathlon]
  • Green Heart
  • Vinyl Show Off
  • Natura-n Burg
  • Colțul planetei
  • Urgență Climatică [by Fridays For Future]
  • Instalații vizuale
  • Expoziții de artă contemporană
  • Wall of Fame

 

Instalații descentralizate

  • Parklet Piața Mică
  • Parklet Piața Aurarilor
  • Parklet Piața Huet

 

Parteneri

Anul acesta ne-am descurcat cu ajutorul întregii comunități din Sibiu. Nu este ușor, însă asta înseamnă Street Delivery – adună comunitatea laolaltă și organizează un manifes cultural pentru trei zile.

Street Delivery Sibiu este o inițiativă a Asociației Develop, sprijinită de Asociația Remediu, Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu.

Etichete: