fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Cultură

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu – membru al Rețelei Circostrada

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), prin Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) şi structurile sale asociate, a devenit membru al Circostrada, reţeaua europeană dedicată circului contemporan și artelor spectacolului de stradă.

Anunţul oficial a fost făcut de către domnul Stephane Segreto-Aguilar – Head of International Development at ARTCENA and Circostrada Network Coordinator, în 30 iunie, în timpul sesiunii la care a participat online în cadrul Bursei de Spectacole de la Sibiu, în prezența domnului Constantin Chiriac, președintele FITS și directorul general al TNRS.

„Este o onoare pentru Teatrul și Festivalul nostru să se alăture celor 127 de membri ai Circostrada și să împărtășească cu ei cunoștințele, experiența și valorile noastre comune. Noua calitate de membri ai reţelei va reprezenta o oportunitate excelentă de a dezvolta aceste sectoare şi în țara noastră și de a încuraja factorii de decizie politică să includă circul și artele de stradă în strategiile lor pe termen mediu și lung, oferind șansa artiștilor noștri și tinerei generații de a-și continua sau de a începe o carieră în România” – Constantin Chiriac.
Propunerea ca TNRS, prin Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, să devină membru al acestei reţele s-a bazat pe importantele parteneriate dezvoltate în ultimii anii, afilierea la alte structuri internaționale, accesul la finanțări europene, precum și coproducțiile cu parteneri locali, regionali, naționali și internaționali.
Teatrul Național „Radu Stanca” va contribui la calendarul de evenimente al Circostrada prin găzduirea diferitelor activități ale rețelei (inclusiv o viitoare reuniune anuală a Circostrada), prin invitarea unor organizaţii membre la Bursa de Spectacole de la Sibiu, prin includerea mai multor artiști din țările est-europene în programul următoarelor ediții ale FITS, dar şi prin acceptarea unor eventuale oferte de parteneriat în dezvoltarea de noi proiecte de cooperare.

Circostrada a fost creată în 2003, cu misiunea principală de a promova dezvoltarea și recunoașterea acestor domenii la nivel internațional și a devenit de-a lungul anilor un punct de ancorare important pentru membrii săi și un interlocutor cheie în dialogul cu factorii de decizie politică culturală din întregul continent european.
Rețeaua este reprezentată de o comunitate europeană de profesioniști, inspirată de valori și aspirații comune, care se întâlnește de mai multe ori pe an în cadrul evenimentelor organizate de membri. De asemenea, Circostrada oferă și o platformă de resurse digitale (publicații tematice, informaţii şi baze de date) despre circul contemporan și artele outdoor, disponibile gratuit în limbile engleză și franceză. Cu o experiență vastă și beneficiind de expertiza membrilor săi, prioritățile actuale ale Circostrada sunt cele ale sectorului artelor spectacolului în aer liber, aflate într-o continuă evoluție. Sesiunea desfășurată în cadrul Bursei de Spectacole de la Sibiu în data de 30 iunie a avut tema „empowering the outdoor performing arts through a strong network”. Au mai avut intervenţii online, pe acest subiect, dar şi pe tema importanţei “networking”-ului, reprezentanţii unor organizaţii partenere, cu care TNRS a colaborat pentru invitarea la ediţia din acest an a FITS a unor prestigioase companii outdoor din Franţa (Cie Dyptik) şi Germania (Theater Anu): doamna Tanja Ruiter (HH Producties) și doamna Ute Classen (Ute Classen Agency), dar şi reprezentantul Delegaţiei Wallonie-Bruxelles din Bucureşti, domnul David Royaux, care a susţinut financiar, împreună cu WBTD din Bruxelles, importantul sezon belgian francofon. Doamna Irene Segura (International Relations and Talent Development Manager XTRAX şi fost membru în Board-ul Circostrada) a participat fizic la panel-ul de ieri, pentru a susţine FITS şi a negocia participarea unor companii britanice la ediția aniversară FITS 2023.

 

 

Etichete:

Recomandam sa citesti si