fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Sibiu

Fântâna arteziană inaugurată de Iohannis intră în reamenajări

Fântâna arteziană din Piața Aurel Vlaicu, inaugurată de fostul primar Klaus Iohannis, în campania electorală din 2004, când candida pentru al doilea mandat de primar al Sibiului, va fi modernizată.

Primăria va investi peste 560.000 de lei în lucrările de modernizare, executate de firma D.C. Izoconstruct. Noul edificiu va fi gata peste 90 de zile.

E prea demodată

Fântâna arteziană existentă în Piața Aurel Vlaicu a fost construită în 2004, iar funcționalitatea și aspectul acesteia nu mai corespund, în contextul în care un tronson al Căii Dumbrăvii a fost modernizat, iar pentru cel de-al doilea tronson am inițiat deja un proiect în acest sens. În urma lucrărilor care au început în această săptămână, fântâna va funcționa mai bine din punct de vedere tehnic, iar aspectul va fi îmbunătățit prin jocuri de apă și lumini noi”, anunță primarul Astrid Fodor.

O cascadă cu jocuri de lumini

Investiția de 563.890 de lei presupune refacerea completă a construcției prin amenajarea unui bazin nou, circular, cu diametrul exterior de 16 metri. În interiorul acestui bazin, se vor crea alveole pentru plante ornamentale. Căderea apei va fi în cascadă, iar imaginea sferei de apă din prezent va fi înglobată și în noul concept. Fântâna va fi dotată cu echipamente cu LED pentru jocuri de lumini care vor însoți jeturile de apă. Și iluminatul public din jurul fântânii va fi înlocuit, tot cu corpuri LED, care consumă mai puțină energie, după cum anunță Primăria.

Lucrările nu încurcă circulația

Sensul giratoriu de la intersecția Căii Dumbrăvii cu Bulevardul Mihai Viteazul este una dintre cele mai aglomerate zone ale orașului. Intrarea în sensul giratoriu, din Calea Dumbrăvii, spre centru, este aproape imposibilă în orele de vârf din cauza sensului unic instituit pe această arteră. Însă reprezentanții Primăriei consideră că lucrările la fântâna arteziană nu vor genera blocarea circulației. ”Disconfortul șoferilor va fi minim. Banda interioară din sensul giratoriu va fi închisă temporar doar atunci când este nevoie a se încărca materialele provenite din demolare sau atunci când vor fi aduse materialele de construcție. Șoferii sunt rugați să circule cu prudență în zonă și să respecte semnalizarea pe care constructorul are obligația să o asigure”, explică Primăria Sibiu.

Etichete:

Recomandam sa citesti si