fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Educatie

Facultatea de Științe Socio-Umane, gazda unei conferințe internaționale

Facultatea de Științe Socio-Umane, gazda unei conferințe internaționale

Facultatea de Științe Socio-Umane din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a organizat cea de-a patra ediție a Conferinței „Noi provocări în Științele Socio-Umane la începutul mileniului III”. Evenimentul a reunit studenți de la universități din țară și din străinătate care și-au prezentat rezultate ale cercetărilor, sinteze teoretice, ori dezvoltări ale unor teme de cercetare, prin intermediul celor 10 camere virtuale în care s-au desfășurat lucrările.

Conferința a fost organizată pentru prima dată în anul 2017, când evenimentul a fost mai degrabă unul local. În anul 2018 și, apoi, în anul 2019, Conferința a suscitat un interes din ce în ce mai mare în rândul studenților din România, evenimentul căpătând valențe naționale. În anul 2020, într-un moment nu tocmai prielnic cercetării științifice de orice fel, Conferința a fost organizată online. Succesul din 2020, un an în care la Conferință s-au înscris și participanți din afara granițelor României, a fost motivator pentru organizatori, care au decis folosirea aceleiași modalități de desfășurare a lucrărilor și în anul 2021. La evenimentul din acest an, confirmând trendul ascendent al înscrierilor din anii precedenți, au confirmat participarea 156 de participanți din centrele universitare din țară (Sibiu, Cluj-Napoca, Constanța, București, Oradea, Timișoara, Pitești, Târgu Mureș, Craiova, Alba Iulia, Galați sau Iași), dar și de peste graniță (Republica Moldova, Italia, Polonia, Ungaria, Germania sau Cehia). Cele 109 lucrări înscrise au fost distribuite în 8 secțiuni distincte și mai multe paneluri: Psihologie și Științele Educației; Resurse Umane; Sociologie; Științe Politice, Relații Internaționale și Studii de Securitate; Comunicare și Cultură; Arheologie, Istorie Veche și Patrimoniu; Istorie Modernă; Istorie Contemporană.

 

Invitata specială din acest an a fost Alexandra Gînță Martin, de la Salisbury University, care, în intervenția în plen, a vorbit despre legislația și mecanismele antidiscriminare din Statele Unite ale Americii (Antidiscrimination Legislation, Mechanisms and Pathways to Resolution in US Higher Education). Alexandra Gînță Martin este absolventă a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, iar acum este angajată în sistemul universitar din Statele Unite.

 

Comunicările studenților au abordat o paletă foarte largă de subiecte. De la mișcări religioase, la temele de relații internaționale sau științe politice, sau la cele de studii de securitate, de la rolul femeii în diferite culturi, la subiecte privind patrimoniul, sau la subiecte de arheologie, istorie medievală sau contemporană, de la consumul de droguri în rândul tinerilor în perioada pandemică, la efectele muncii de la domiciliu și implicațiile acesteia, sau de la imaginea refugiaților la cyberbullying-ul și nevoile de consiliere ale adolescenților, puține subiecte de interes pentru specialiștii științelor socio-umane au rămas în afara discuțiilor.

„Mă bucur mult să fi putut ajuta la organizarea unei asemenea conferințe, cu subiecte foarte interesante, cu o serie de concluzii coerente, cu idei noi și discuții care ne-au provocat și care, cu siguranță, ne vor ajuta în viitor pe fiecare dintre noi”, a declarat Michelle Opriș, studentă, membră în Comitetul de organizare.

 

„Am apreciat, în mod deosebit, calitatea lucrărilor prezentate din punct de vedere metodologic, atât a colegilor din universitatea noastră, cât și a participanților din celelalte centre universitare. De asemenea, consider excelentă oportunitatea pe care au avut-o studenții de a se implica în organizare”, a afirmat Adela Denghel, studentă, membră în Comitetul de organizare și participantă la Conferință.

 

„Prin intermediul unor astfel de manifestări, ne dorim să construim o veritabilă cultură științifică a studenților, pentru a conecta teoriile din domeniu, cu practica. Prin comunicările prezentate, studenții au șansa de a dezbate chestiuni teoretice, dar au și oportunitatea de a conecta aceste teorii cu practica. Deși, uneori, în limbaj comun, obișnuim să facem diferențieri între teorie și practică, mai corect, cele două sunt, de fapt, fațete ale aceleiași monede”, a declarat, în numele Comitetului de organizare, Bogdan Gheorghiță, prodecan al Facultății de Științe Socio-Umane.

 

Facultatea de Științe Socio-Umane va continua efortul asumat de a construi o veritabilă cultură științifică a studenților, de a facilita dialogul între diferitele specializări, cu scopul declarat de a genera schimbare în cadre explicative coerente.

Etichete: