fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Cultură

Expoziţia: ”LIVING THE ENLIGHTENMENT. BRUKENTHAL 300”, găzduită de Muzeul Național Brukenthal

Expoziţia: ”LIVING THE ENLIGHTENMENT. BRUKENTHAL 300” poate fi vizitată în perioada 23.09.-31.10.2021, la Casa Albastră, Sala Multimedia, Piața Mare, nr. 5, iar vernisajul este programat în 23 septembrie, orele 13:00.

Curatori: dr. Iulia Mesea, dr. Daniela Dâmboiu, dr. Alexandru Gh. Sonoc

Concept grafic: Chris Balthes

 

Text oferit de curatorul expoziției:

Din perspectivă culturală, secolul al XVIII-lea este pentru Transilvania secolul conectării la pulsul occidental, un secol al Barocului, Pre-iluminismului şi Iluminismului. Într-o firească prelungire a realităţilor politice, sociale şi culturale ale secolului al XVII-lea, în fascinantul secol al Luminilor, Transilvania continuă să fie un spaţiu al alăturărilor, dar şi al confluenţelor culturale şi confesionale.

În acest areal geo-cultural, apare, la 26 iulie 1721, o remarcabilă personalitate a epocii: Baronul Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei între anii 1777–1787, care a realizat o operă culturală model, ce a contribuit esențial la profilul spiritual al acestui spațiu.

Opera sa politică, administrativă, educativă și mai cu seamă culturală are o amploare și o însemnătate ce nu pot fi prezentate în întregul lor, într-o expoziție sau într-o carte. Prin expoziția de față, organizată acum, în anul 2021, când se celebrează 300 de ani de la nașterea lui Samuel von Brukenthal, aducem câteva „citiri” ale unor momente din viața, activitatea și preocupările sale, prin intermediul simbolurilor și metaforelor.

Acestea se pliază pe structura expoziției care marchează următoarele segmente: Palatul din Sibiu (Colecțiile / unitate în diversitate/ Decodificarea limbajului vizual al „artei regale” a francmasoneriei), Reședința de la Avrig (Conceptul estetic și utilitar), Reședința de la Sâmbăta (Conceptul estetic și utilitar), Utopia ideologiei democratice iluministe versus realitatea socială, anul 1784.

Expoziția este și prilejul de a oferi vizitatorilor o serie de lucrări de pictură și artă decorativă care, fie sunt expuse pentru prima dată, fie nu au mai fost prezentate public de mai bine de o jumătate de secol.

Etichete:

Recomandam sa citesti si