fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Judet

Peste 140 de misiuni ale pompierilor militari sibieni în acest sfârșit de săptămână

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au răspuns prompt, în weekend-ul ce a trecut, unui număr de 143 de solicitări venite pe numărul de urgență 112, dintre care 4 au fost intervenții la incendii, iar peste 130 de persoane, au primit asistență medicală de urgență din partea echipajelor de prim-ajutor medical calificat SMURD.

• În noaptea de 18.06.2022, în jurul orei 02:52, pompierii militari din cadrul ISU Sibiu au intervenit de urgență cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la o unitate de cazare turistică din Tălmaciu.

La fața locului incendiul se manifesta generalizat la acoperiș și etajul superior. Înainte de sosirea forțelor, un număr de aproximativ 30 de persoane s-au autoevacuat și nu au fost înregistrate victime. Pompierii militari au fost sprijiniți în misiunea lor de membri SVSU Tălmaciu.

În urma scurtcircuitului electric care a cauzat incendiul, a ars în totalitate construcția de tip p+e, având o suprafață de aproximativ 500 mp. De asemenea, la fața locului echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei femei, care a suferit un atac de panică, aceasta refuzând să fie transportată la spital.

• Pompierii militari din cadrul punctului de lucru Avrig, au intervenit de urgență, în 18.06.2022, in jurul orei 20:07 în curtea Palatului Brukenthal din Avrig, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și un echipaj SMURD.
La fața locului, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta la o grămadă de stuf uscat, pe o suprafață de aproximativ 10 mp. Incendiul a fost limitat și localizat prompt, fără să provoace pagube materiale sau victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată ca fiind foc deschis.

• În noaptea de duminică, 19.06.2022, în jurul orei 03:43, pompierii militari ai detașamentului Sibiu, au intervenit în municipiul Sibiu, pe strada Nicolae Iorga, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, pentru a lichida un incendiu, care se manifesta la o pubelă de gunoi. La locul intervenției, forțele au constatat că incendiul s-a propagat la un autoturism parcat lângă pubelă. S-a intervenit prompt, iar pagubele materiale au fost diminuate semnificativ, astfel, în urma incendiului mașina a fost ușor avariată. Cauza posibilă de izbucnire a incendiului a fost determinată ca fiind foc deschis.

• În această dimineață în jurul orei 04:24, pompierii militari ai detașamentului Sibiu și ai punctului de lucru Șelimbăr, au intervenit de urgență, în localitatea Râu Sadului, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care se manifesta la o cabană turistică.

La fața locului incendiul se manifesta generalizat la acoperișul cabanei pe o suprafață de aproximativ 200 mp. Pompierii au intervenit prompt pentru a limita extinderea incendiului și pentru a salva bunurile materiale existente în interior, iar în sprijinul acestora au venit și membri SVSU Râu Sadului, dar și echipajul de permanență de la Electrica.

Înainte de sosirea forțelor la locul intervenției, un număr de 52 de persoane s-au autoevacuat (49 de copii și 3 adulți), fără a necesita îngrijiri medicale.

În urma incendiului, a ars în totalitate acoperișul, și de asemenea a fost afectat de apă în proporție de 90%, etajul superior al cabanei. Pompierii au salvat mai multe electrocasnice și alte bunuri materiale din interiorul cabanei.

Cauza de izbucnire a incendiului a fost determinată ca fiind un scurtcircuit electric la un cablu defect sau neizolat corespunzător.

Etichete:

Recomandam sa citesti si