fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Educatie

Elevi excluși de la ”masa sănătoasă” pe criterii politice?

Județul Sibiu are 41 de grădinițe, școli și licee ai căror elevi vor primi, în acest an, o ”masă sănătoasă” în fiecare zi. Numărul acestora s-a dublat, față de anul trecut, însă există localități cu nivel de trai foarte scăzut care nu se regăsesc pe lista celor 1.200 de unități de învățământ preuniversitar incluse în Programul Național „Masă Sănătoasă” (PNMS) în anul 2024, care a fost aprobată, astăzi, de Guvern.

Interese politice

Municipiul Sibiu are trei școli cuprinse în acest program: Școala Gimnazială nr. 10 (cartierul Turnișor), Școala Gimnazială nr. 23 (cartierul Țiglari) și Școala ”Radu Selejan” (cartierul Vasile Aaron). Municipiul Mediaș, precum și orașele Agnita, Cisnădie și Ocna Sibiului nu au nicio unitate școlară inclusă în PNMS. Edilii acestora acuză că selecția nu s-a făcut obiectiv, ci în funcție de interesele politice ale primarilor. De exemplu, orașul Dumbrăveni are trei unități școlare cuprinse în acest program, iar Avrigul două, în timp ce niciun copil din Agnita nu va beneficia de acest pachet alimentar gratuit, în valoare de 15 lei.

Elevi excluși de la ”masa sănătoasă” pe criterii politice?

Criterii de selecție

Teoretic, criteriile de selecţie generale pentru includerea în PNMS a unităţilor de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică sunt:

a) principalele niveluri de învăţământ cuprinse în oferta educaţională a unităţii de învăţământ sunt nivelul primar şi nivelul gimnazial, în anul şcolar în curs;

b) ponderea crescută a elevilor din categorii defavorizate: preşcolari/elevi cu cerinţe educaţionale speciale, preşcolari/elevi aflaţi în sistemul de protecţie specială, preşcolari/elevi de etnie romă, preşcolari/elevi cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, raportată la anul şcolar în curs;

c) participarea şcolară şi calitatea educaţiei.

d) dispunerea geografică izolată a unităţii de învăţământ greu accesibile din cauza condiţiilor de mediu – deltă, munte, câmpie, zonă depopulată, raportată la anul şcolar în curs;

e) nivelul de marginalizare socioeconomică a localităţii, potrivit clasificării Băncii Mondiale în studiile „Atlasul Zonelor Rurale Marginalizate şi al Dezvoltării Umane Locale din România” şi „Atlasul Zonelor Urbane Marginalizate din România”;

f) numărul crescut de burse sociale în unitatea de învăţământ, respectiv numărul crescut de preşcolari beneficiari ai prevederilor Legii privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate nr. 248/2015, republicată, raportat la anul şcolar în curs.

Etichete:

Recomandam sa citesti si