fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Educatie Judet

Doliu la AFT Sibiu- Neculai Stoina, ofițer de excepție, s-a înrolat în Armata Cerurilor

Cu profund regret în suflet, AFT Sibiu fac cunoscută înrolarea în Armata Cerurilor a gl.(rtr.) prof.univ.dr. Neculai Stoina, ofițer de excepție, comandant cu o mare forță morală, un model pentru multe generații de elevi și studenți militari. Gl.(rtr.) prof.univ.dr. Neculai Stoina a absolvit Școala Militară Superioară de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu în anul 1967, iar timp de patru decenii și-a intersectat destinul cu instituția sibiene.

După absolvirea Școlii de Ofițeri a rămas la Sibiu, unde a îndeplinit, în perioada 1967-1972, funcțiile de comandant pluton și comandant de companie elevi. În perioada 1972-1974 a urmat cursurile Academiei Militare din București, Secția arme întrunite, după finalizarea cărora a revenit în instituția noastră pe funcția de comandant de batalion elevi și, din anul 1981, șef al Catedrei de „Tactica Armelor Întrunite și Instrucția Tragerilor”.
Din 1984 până în 1991 a fost comandant al Liceului Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, iar începând cu anul 1991 comandant al Școlii Militare de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu”, instituție care ulterior s-a transformat în Institutul Militar de Infanterie și Chimie „Nicolae Bălcescu”. Începând cu anul 1995, institutul s-a transformat în Academia Trupelor de Uscat „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, iar domnul general a fost numit rector, funcție pe care a îndeplinit-o până în anul 1997.
În perioada 1997-1999 a condus Corpul 6 Armată „Horia, Cloșca și Crișan” din Târgu-Mureș, iar în perioada 1999-2000 Serviciul de Protecție și Pază.
După trecerea în rezervă, gl.(rtr.) prof.univ.dr. Neculai Stoina a continuat să le fie alături, în perioada 2000-2003, în calitate de cadru didactic asociat și începând cu anul 2004 în calitate de cercetător științific. În anul 2009 devine profesor universitar, iar în anul 2010 a fost primul decan al Facultății de Management Militar.
„În semn de respect pentru personalitatea de o imensă valoare morală, spirituală și profesională și a carierei dedicată valorilor de necontestat Patrie, Onoare, Datorie, domnului general i-au fost oferite de către Senatul Universitar al AFT titlurile onorifice de Profesor Emerit și Senator de Onoare. Veți rămâne veșnic în memoria noastră, domnule general, prin modelul de modestie pentru care adevărul, onestitatea și omenia au fost repere existențiale! Adresăm sincere condoleanțe familiei greu încercate! Dumnezeu să vă odihnească în pace, domnule general! Drum lin spre cer!”, transmit reprezentanții AFT Sibiu. 
Etichete:

Recomandam sa citesti si