Doi militari din colectivul Spitalului Militar, decorați de președintele României

În spatele succesului unui cadru militar sunt ore lungi de pregătire, disciplină și multă muncă. Eforturile pe care doi militari din colectivul Spitalului Militar de Urgență “Dr. Alexandru Augustin” Sibiu le-au făcut în această perioadă dificilă au fost încununate de aprecieri.
Este vorba despre locotenentul colonel Ciopei Ioan-Cătălin și locotenentul colonel Mărcuș Valentin-Octavian, care au fost decorați de către Președintele României, cu prilejul Zilei Naționale, pentru rezultatele importante obținute în îndeplinirea misiunilor încredințate în anul 2020, cu Ordinul “Virtutea Militară” în grad de Cavaler.

Locotenent colonel Ciopei Ioan-Cătălin, șeful biroului planificare și asigurare logistică al instituției a făcut parte din echipa militară de conducere de la Spitalul Județean de Urgență Deva iar locotenent colonel Mărcuș Valentin-Octavian, șef al personalului la spital, și-a adus contribuția la reușita misiunii de la Spitalul
Judeţean de Urgenţă “Sf. Ioan Cel Nou” Suceava, îndeplinind funcţia de Şef Serviciu RUNOS.
„Felicitări pentru realizări! Vă dorim să continuați să demonstrați și pe viitor că sunteți profesioniști care execută cu tenacitate și responsabilitate misiunile primite!”, transmit reprezentanții Spitalului Militar de Urgență “Dr. Alexandru Augustin” Sibiu.
Dacă v-a plăcut articolul nostru vă invităm să ne citiți pe starsibian.ro