fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Judet

Doi bărbați din Hamba au fost reținuți, sunt suspectați de săvârșirea mai multor infracțiuni

În cursul zilei de ieri, în urma activităților specifice desfășurate, polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au reușit identificarea și reținerea a doi bărbați, suspectați de săvârșirea mai multor infracțiuni în data de 31.10.2020.

În fapt, cei doi bărbați, în vârstă de 18 și 22 de ani, ambii din localitatea Hamba, în noaptea de 31.10.2020, ar fi sustras din fața unui imobil din Hamba un autoturism pe care l-au abandonat la aproximativ 500 metri de locuința persoanei vătămate.

Ar fi demontat apoi bornele electrice și suportul acumulatorului auto și ar fi sustras un acumulator auto montat pe un tractor parcat în fața altui imobil din Hamba. Prin forțarea unei portiere, aceeași suspecți ar fi pătruns într-un alt vehicul parcat în fața unui imobil, încercând să-l pornească, acesta neputând fi însă sustras deoarece nu avea montat acumulator auto.

Apoi, bărbatul de 22 de ani a pătruns prin efracție în curtea unui alt imobilul, iar dintr-o încăpere situată la demisol ar fi sustras cheile unui autoutilitare, pe care ulterior, ar fi sustras-o și condus-o. La scurt timp, acesta ar fi fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale pe str. Hambei la intrarea în localitatea Șura Mare, unde a pierdut controlul volanului și a intrat într-un copac aflat pe marginea părții carosabile. Bărbatul a abandonat imediat autovehiculul, acesta nu deține permis de conducere.

Cu privire la cei doi bărbați s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, fiind cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, tentativă la infracțiunea de furt în scop de folosință, furt calificat și conducerea unei vehicul fără permis de conducere. În cursul zilei au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de luare a măsurii controlului judiciar.

Etichete:

Recomandam sa citesti si