fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate

Directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, Silvestru Tomuţa, arestat de DNA pentru luare de mită

“În perioada decembrie 2011 – februarie 2012, Silvestru Tomuţa, în calitate de director al Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale din Sibiu (denunţător în cauză) să îi remită lunar, cu titlu de mită, pe o perioadă de 5 ani, suma de 2.000 de euro, pentru a aproba închirierea unui spaţiu din incinta Casei de Cultură în condiţii avantajoase pentru firma denunţătorului. Acest contract fusese încheiat în cursul lunii decembrie 2011 pe o perioadă de 5 ani, iar cuantumul chiriei (500 de euro lunar) era modic, comparativ cu nivelul chiriilor percepute pentru alte spaţii ale aceleiaşi instituţii. Suma de 2.000 de euro trebuia achitată lunar, pe toată perioada de derulare a contractului”, se precizează într-un comunicat remis, joi, de DNA.
Directorul Casei de Cultură Sibiu a fost reţinut de procurorii anticorupţie pe o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
”Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, mai arată DNA.