fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Naţional

Dialog cu mediul de afaceri și autoritățile locale pe Programul Operațional Tranziție Justă

Dialog cu mediul de afaceri și autoritățile locale pe Programul Operațional Tranziție Justă

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a avut, astăzi, o întâlnire despre viitorul Program Operațional Tranziție Justă (POTJ) cu reprezentanți ai mediului de afaceri și autorităților locale din județele Hunedoara, Gorj, Galați, Mureș, Prahova și Dolj.

Programul Operațional Tranziție Justă 2021-2027 va avea o alocare de aprox. 2,2 miliarde euro, potrivit Regulamentului specific Fondului pentru o Tranziție Justă, publicat în data de 30 iunie 2021. Este destinat regenerării zonelor afectate de tranziția energetică având în vedere dependența lor de combustibilii fosili sau procesele industriale cu emisii ridicate de gaze cu efect de seră.

„Pe acest program este esențial să folosim componentele inovative, pe lângă granturile clasice, adică instrumentele financiare și facilitatea de împrumuturi pentru sectorul public. Cei care vor să deruleze proiecte au posibilitatea să implice sau chiar, aș spune, să vâneze investițiile private, deci să nu îl abordăm ca un program operațional clasic, pe fonduri structurale”, a declarat ministrul Cristian Ghinea.

Oficialul MIPE a explicat că dorește un dialog consistent cu reprezentanții mediului de afaceri, fiind în interesul tuturor celor implicați ca Programul să fie aprobat de Comisia Europeană în primăvara anului viitor.

În cadrul reuniunii reprezentanții Consiliilor Județene au solicitat informații privind modul de alocare a viitoarelor finanțări, tipurile de investiții ce vor primi finanțare, dar și detalii despre viitoarele apeluri.

Reprezentanții MIPE au subliniat că fondurile disponibile vor fi direcționate echitabil către investiții care sa contribuie la reducerea emisiilor, diversificarea economica și tranziție sociala.   Proiectele finanțate trebuie să susțină refacerea economică a zonelor afectate de tranziția energetică și dezvoltarea economiei verzi.

Viitoarele investiții din cadrul POTJ se vor baza pe Planurile Teritoriale pentru o Tranziție Justă (PTTJ), elaborate în grupuri de lucru coordonate la nivel local de  Consiliile Județele, susținute de Agențiile pentru Dezvoltare Regională, sub coordonarea națională a MIPE. Draft-urile acestor documente au fost trimise la începutul acestei luni ministerului și vor  reprezenta documentele de lucru supuse negocierilor informale  cu serviciile de specialitate ale Comisiei Europene. În paralel, versiunea actualizată a POTJ va fi supusă consultării publice.

La eveniment au participat: Administrația Prezidențială – Departamentul Climă și Sustenabilitate, Cancelaria Prim-ministrului, Coaliția pentru Dezvoltarea României, Camera de Comerț și Industrie România-Israel, Consiliile județene Gorj, Hunedoara, Dolj, Prahova, Mureș, Galați.

Din partea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene: Teodora Preoteasa, director general și Adrian Mărgărit, coordonator național al Programului Operațional Tranziție Justă (POTJ).

Etichete:

Recomandam sa citesti si