fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate

Declarație de presă a Corpului Consular din Sibiu cu ocazia Zilei Europei

„Pacea mondială nu poate fi menținută fără eforturi creative care să corespundă pericolelor care o amenință”. Aceasta este prima frază din discursul revoluționar al lui Robert Schumann, ministru de externe francez din acea perioadă, pe care acesta l-a susținut în data de 9 mai 1950. Acesta este considerat a fi actul de naștere al actualei Uniuni Europene. 72 de ani mai târziu fraza pare a fi rostită cu doar câteva clipe în urmă, fiind apăsător de actuală, așa cum nu a mai fost de mult timp.

 

Din anul 2007, deci de exact 15 ani, România este membră a acestei Uniuni, a acestei comunități de state, căreia cu 10 ani în urmă i-a fost decernat premiul Nobel pentru pace. O recunoaștere pentru cei 60 de ani de pace, reconciliere și democrație. Bucuria datorată acestei zile festive și acestor două aniversări este umbrită de ororile cauzate de războiul din țara vecină și de îngrijorările mari cu privire la viitorul frumosului nostru continent. În această perioadă dificilă devine tot mai evident cât de importantă este unitatea bazată pe încredere reciprocă în Uniunea Europeană.

 

Din mijlocul acestei comunități care ne fortifică, am dori să trimitem un semnal și să îi sprijinim pe cei de pe continentul nostru care acum sunt afectați de război. În calitate de membrii ai corpului consular din Sibiu facem un pas mai puțin obișnuit, de a vă încuraja pe toți cei care citiți aceste rânduri să participați, cu ocazia Zilei Europei, cu o donație pentru cei refugiați din Ucraina la Sibiu.

 

Organizația Fundația Comunitară Sibiu se ocupă împreună cu alți parteneri locali ca fondurile și alte bunuri donate să ajungă acolo unde dificultățile sunt cu adevărat mari. Pe pagina https://ocomunitate.ro/ găsiți toate informațiile necesare cu privire la ce a fost deja realizat și ceea ce este imperios necesar în prezent și puteți face o donație direct acolo.

Dificultățile întâmpinate de cei refugiați sunt de lungă durată.

Cu ocazia acestei zile de 09 mai 2022, Ziua Europei, să luăm bucuria pe care ne-o dă apartentența la comunitatea noastră și pacea care ne unește ca motive de a alina puțin suferința refugiaților ucraineni.

Declarație de presă a Corpului Consular din Sibiu cu ocazia Zilei Europei

Kerstin Ursula Jahn, Consul al Republicii Federale Germania la Sibiu

 

Declarație de presă a Corpului Consular din Sibiu cu ocazia Zilei Europei

Elena Lotrean, Consul Onorific al Republicii Finlanda la Sibiu

 

Declarație de presă a Corpului Consular din Sibiu cu ocazia Zilei Europei

Andreas Huber, Consul Onorific al Republicii Austria la Sibiu

 

Declarație de presă a Corpului Consular din Sibiu cu ocazia Zilei Europei

Daniel Plier, Consul Onorific al Marelui Ducat de Luxemburg la Sibiu

 

Declarație de presă a Corpului Consular din Sibiu cu ocazia Zilei Europei

Jonathan Scifo Diamantino, Consul Onorific al Republicii Malta la Sibiu

 

Etichete:

Recomandam sa citesti si