fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Timp Liber

De Ziua Internațională a Muzeelor poți vizita virtual Muzeul AFT Sibiu

De Ziua Internațională a Muzeelor poți vizita virtual Muzeul AFT Sibiu
La 18 mai se sărbătorește Ziua Internațională a Muzeelor. Data a fost stabilită în anul 1977 de către Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM) și a avut drept scop promovarea rolului fundamental al muzeului în dezvoltarea societății. Această zi este, totodată, un bun moment prin intermediul căruia se pot pune bazele unor noi colaborări între specialiștii diferitelor muzee, dar și să consolideze relația dintre aceștia și public.
„Anul acesta, prin tema propusă de ICOM „Viitorul muzeelor: recuperați și reimaginați ” sunt invitate muzeele, profesioniștii și comunitățile lor să creeze, să-și imagineze și să împărtășească noi practici de (co) creare de valoare și soluții pentru provocările sociale, economice și de mediu din prezent. În acest context, Muzeul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu va marca ziua de 18 mai invitându-vă să ne treceți pragul, deocamdată, în contextul pandemiei de COVID-19, doar virtual accesând următorul link:
https://my.matterport.com/show/?m=CkjvAzjppUS”,transmit reprezentanții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.