fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Sănătate

Daruri pentru pacienții Spitalul de Pneumoftiziologie: o nouă stație de oxigen, concert de colinde, dulciuri și felicitări

Noua stație de oxigen a Spitalului de Pneumoftiziologie,  cu o capacitate de producere de 16 metri cubi, a fost inaugurată marți, 22 decembrie, în prezența ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului.

Generatorul de oxigen de mari dimensiuni a fost achiziționat de Arhiepiscopia Sibiului, pentru a sprijini unitatea noastră sanitară în tratarea bolnavilor cu Covid-19, care suferă de insuficiență respiratorie severă, în condițiile în care stația de oxigen a spitalului, cu o capacitate de 6 metri cubi, nu mai reușea să facă față numărului tot mai mare de pacienți care au nevoie de oxigenoterapie. Stația a fost cumpărată din Franța și a costat aproape 80.000 de Euro.

„Considerăm că este o chemare a lui Dumnezeu care a venit asupra noastră, asupra direcțiunii, asupra managerului dumneavoastră, ca să facem împreună o lucrare. Am considerat că este de datoria noastră, a Bisericii, nu a noastră, a celor care slujim Biserica, ci a noastră, a tuturor, pentru că și dumneavoastră faceți parte din Biserică. A venit Biserica să dea oxigen acestui spital, dar am venit în același timp să vă prețuim și am înălțat rugăciuni către Dumnezeu în primul rând pe dumneavoastră să vă ocrotească, pentru că atunci când sunteți la capul bolnavului și acordați primul ajutor, cel în suferință prinde curaj. Nașterea Domnului este o bucurie și se transformă la dumneavoastră într-o speranță în plus, a biruinței asupra acestui virus și asupra tuturor suferințelor, pentru că el va trece, dar dumneavoastră tot timpul sunteți aici să acordați asistență celor care și-au pierdut sănătatea și doresc să o redobândească”, a spus ÎPS Mitropolit Laurențiu.

Managerul Cristian Roman a mulțumit ierarhului și Arhiepiscopiei Sibiului pentru acest dar, o stație atât de necesară spitalului  în aceste momente dificile.

„Decizia de a veni în sprijinul spitalului nostru cu acest generator de oxigen de mare capacitate a fost unul dintre cele mai importante lucruri bune de care am avut parte în acest an greu, marcat de pandemia Covid-19. Așa cum am mărturisit încă de la momentul în care am primit vestea cu privire la importantul dumneavoastră sprijin, această nouă stație de oxigen va salva multe vieți ale pacienților internați în spitalul nostru. Gestul pe care ÎPS Laurențiu l-a făcut pentru noi reprezintă un sprijin real pentru bolnavii cu Covid și apreciem că medicii și Dumnezeu lucrează împreună pentru redobândirea sănătății semenilor noștri și în beneficiul comunității”, a declarat Cristian Roman, manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Slujba de sfințire a fost oficiată în curtea spitalului, alături de ÎPS Laurențiu Streza  aflându-se vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, secretarul eparhial, pr. Cristian Vaida și preotul bisericii din cadrul spitalului, pr. Cătălin Dumitrean. Au fost prezenți managerul Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, Cristian Roman și cadre medicale.

Colinde, cadouri și felicitări pentru pacienții cu Covid

Daruri pentru pacienții Spitalul de Pneumoftiziologie: o nouă stație de oxigen, concert de colinde, dulciuri și felicitări

În cadrul acestui eveniment, pacienții spitalului au fost colindați de Cenaclul Lumină Lină, coordonat de părintele Cătălin Dumitrean, concertul având loc în curtea spitalului, în fața Pavilionului Covid. Bolnavii au putut astfel să se bucure de la propria fereastră a saloanelor de tradiționalele colinde de Crăciun.

La final, reprezentanții Sindicatului TESA Sibiu le-au dăruit tuturor pacienților pungi cu alimente, fructe și dulciuri, datorită donațiilor primite de la mai multe firme sibiene. De asemenea, pentru a aduce o rază de speranță și un zâmbet, fiecare pacient a primit și câte o felicitare de Crăciun, acestea fiind realizate de către copiii angajaților spitalului.

Spitalul de Pneumoftiziologie a fost desemnat de Ministerul Sănătății spital-suport Covid, un pavilion cu 60 de paturi fiind destinat tratării pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2.

În anul 2020, la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu au fost spitalizați aproximativ 2300 de pacienți, peste 700 dintre aceștia fiind internați în secția COVID-19.

Daruri pentru pacienții Spitalul de Pneumoftiziologie: o nouă stație de oxigen, concert de colinde, dulciuri și felicitări

Etichete:

Recomandam sa citesti si