fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Sănătate

Daniela Cîmpean a stat de vorbă cu pacienții care așteaptă în curtea SCJU pentru a se testa

Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a luat astăzi „pulsul” cetățenilor care așteaptă în curtea Spitalului Județean la UPU  pentru a-și face testarea de noul coronavirus, aflând astfel în ce stare se află aceștia și care sunt problemele cu care se confruntă. De asemenea, a discutat și cu conducerea Spitalului Județean Sibiu și parteneri din societatea civilă precum Fundația Comunitară Sibiu și Crucea Roșie pentru a vedea cum ar putea ajuta societatea civilă.

Am stat de vorbă cu oamenii care așteaptă în curtea Spitalului Județean la UPU și am văzut prin câtă spaimă și dezorientare trec, dar și cât de copleșit este personalul medical, cu un număr de pacienți care crește îngrijorător de la o zi la alta.

Am discutat cum putem îmbunătăți situația, aducând la aceeași masă conducerea Spitalului Județean Sibiu și parteneri din societatea civilă precum Fundația Comunitară Sibiu și Crucea Roșie, care ne sunt încă din primăvară alături în gestionarea pandemiei.

Pe lângă soluții precum spații de așteptare încălzite, o măsură la care ne-am gândit este o mai bună comunicare cu pacienții prin intermediul unor voluntari special pregătiți care să ajute oamenii cu informații, dar și cu o vorbă bună, un ceai cald – puțină umanitate.

Domnul profesor Grosu a lansat un apel printre studenții săi, iar celor care au răspuns, Fundația Comunitară Sibiu le-a asigurat rapid formarea, precum și echiparea adecvată. De la finalul săptămânii trecute, 3 studenți inimoși aduc mai multă lumină în cel mai cumplit loc din județ: Unitatea de Primiri Urgențe. (este postarea Danielei Cîmpean pe pagina sa oficială de Facebook)