Daniel Scrob, polițistul premiat la Campionatul Național de Atletism Indoor

Daniel Scrob, agent șef de poliție în cadrul Serviciului Ordine Publică din Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu, demonstrează că dincolo de uniformă, polițiștii sunt oameni cărora le pasă de cei aflați la nevoie, dar și de modelarea unei societăți sănătoase prin sport. Este un model atât printre colegii săi, cât și pentru majoritatea cetățenilor din acest oraș. Vă propunem un interviu realizat recent cu acesta.
Agent șef de poliție, vicecampion la Campionatul Național de Atletism Indoor (titlu obținut recent), aveți un bogat portofoliu sportiv, creionați vă rog în câteva cuvinte cine este omul din spatele tuturor acestor funcții și titluri?
Omul Daniel Scrob este, în primul rând, tatăl a doi băieți, soț și angajat al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, dar și atlet. Încerc să fac față tuturor cerințelor, îmbinând utilul cu plăcutul. Am început să practic atletismul de la vârsta de 14 ani, participând de-a lungul timpului la numeroase competiții atât pentru Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul de Poliție, dar și competiții de tip open.
Cum ați descrie o zi din viața dumneavoastră?
Pregătirea activităților din ziua respectivă cum ar fi pregătirea copiilor pentru grădiniță și școală, după care urmează pregătirea mea pentru serviciul propriu-zis. În a doua parte a zilei mă ocup de pregătirea pentru competițiile mele, cât și de cea a persoanelor care s-au înscris la Maratonul Internațional al Sibiului.
Cum reușiți să vă împărțiți timpul între jobul de polițist și competițiile de atletism?
Programul de lucru de la serviciu este sfânt, iar timpul alocat antrenamentelor personale sau cele dedicate celorlalți pe care îi pregătesc are loc în a doua parte a zilei.
Care dintre cele două meserii vă este mai dragă?
Sunt două lucruri diferite. Despre atletism aș putea spune că este prima mea dragoste, deoarece acest sport l-am descoperit de la o vârstă fragedă. Este sportul care mi-a adus cele mai multe satisfacții. Cu toate că am cochetat și cu alte sporturi cum sunt judo, șah, handbal, fotbal, m-am oprit la atletism. Acest lucru se datorează primului meu antrenor, un om deosebit care mi-a insuflat pasiunea pentru atletism și mi-a descoperit orientarea spre acest sport. În primele zile în care am început să practic acest sport am fost selectat să particip la competiții.
Care sunt rezultatele dumneavoastră sportive de care sunteți cel mai mândru?
La nivel nivel international în calitate de angajat al Ministerului Afacerilor Interne am obținut titlul de campion balcanic la proba de cros în anul 2009, în Turcia, este unul dintre rezultatele mai vechi. O altă performanță la care țin foarte mult este Campionatul European de Alergare pe Șosea, respectiv un semimaraton, organizat în Spania, unde am obținut titlul de vicecampion european.
Ce vă spuneți în timpul unei curse când sunteți obosit sau când simțiți că nu mai puteți?
Repetiția este mama învățăturii. Când simt că nu mai pot îmi spun că tot se mai poate face ceva. Antrenamentele sunt mai grele decât competițiile în sine, deoarece prin intermediul acestora treci prin diverse stări. Foarte mult contează pregătirea mentală înainte de un joc, dar și realizarea că și dintr-un eșec ai ce învăța.
Ați alergat la mai multe ediții ale Maratonului Internațional al Sibiului, susținând diverse cauze, printre care și cea a Palatului Copiilor. Veți alerga și la ediția din acest an?
Au fost mai multe cauze pentru care am alergat de-a lungul timpului, ultima dată fiind pentru Palatul Copiilor. Nu știu încă dacă voi alerga și în acest an, dar dacă voi reuși cu siguranță va fi o cauză pentru care să lupt.
În ceea ce privește antrenamentele pentru Maratonului Sibiului: când vor începe, poate participa oricine sau sunt diferențiate în funcție de experiența sau aptitudinile sportive?
Alături de colegul meu, Daniel Troancă, îi pregătim pe cei care își doresc să alerge la Maratonul Internațional al Sibiului. Ne-am împărțit sarcinile, iar din 15 februarie, am început pregătirile cu cei interesați într-un mod organizat, adică trei ședințe săptămânale. Eu mă ocup de pregătirile pentru competiția de marathon, iar Dani Troancă îi pregătește pe cei de la semimaraton, respectiv pentru probele de 5, respectiv 10 kilometri. O parte dintre alergători au vechime în rândul clubului, participând și la alte competiții, lor le cunoaștem deja nivelul. Cei care ni se alătură pentru prima dată în acest an trebuie să știe că am nevoie de un fel de cv despre ei pentru a știi cine sunt și dacă au probleme de sănătate. Vor fi monitorizați pe întregul parcurs al perioadei de pregătire, iar antrenamentele sunt personalizate în funcție de nivelul fiecăruia.
V-ați dori ca unul sau de ce nu ambii copii să vă calce pe urme și să lucreze în același domeniu sau să practice atletismul?
Aș fi încântat indiferent care ar fi opțiunea lor, îi voi susține. M-aș bucura foarte mult dacă ar practica un sport și i-aș susține.
Ce sfat ați avea pentru tinerii care vor să îmbrățișeze meseria de polițist sau cea de atlet?
Orice ar face indiferent de meseria pe care doresc să o urmeze, deși sunt două domenii diferite, să facă totul din suflet și cu rațiune. Să își dorească să practice acea meserie din dragoste și nu pentru bani.