fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Sport

Daniel Natea a cucerit titlul de campion mondial la sambo

natea

Titlul a fost obținut în cadrul Campionatului Mondial de Sambo 2022, care a avut loc în perioada 26-28 august, în Israel și la care au participat sportivi din 5 continente și peste 30 țări. Această performanță vine la nici două luni de la intervenția suferită la genunchi și după o scurtă perioadă de recuperare în care ritmul antrenamentelor și pregătirilor fizice a fost unul extrem de anevoios, dar cu toate acestea sibianul a reușit performanța de a cuceri titlul de campion mondial.

„A fost o perioadă destul de complicată din punct din prisma recuperării și pregătirii fizice, dar am reușit tot ceea ce mi-am propus să obțin în cadrul acestei competiții, care a fost una extrem de solicitantă, dat fiind faptul că am avut adversari extrem de bine pregătiți și exista riscul să mă accidentez. Mi-am dorit foarte mult acest titlu și mă bucur că am reușit să îl obțin.” a declarat campionul mondial de sambo, Daniel Natea, pentru Ziarul Star Sibian.

La proba pe echipe mixte, din a cărui lot a făcut parte și sibianul Daniel Natea, România a cucerit medalia de argint, aurul revenind echipei rusești, de unde provine și acest sport.

natea

Etichete:

Recomandam sa citesti si