Daniel Natea a cucerit medalia de aur la Campionatul Național de Sambo- seniori
Așa cum ne-a obișnuit deja, sibianul Daniel Natea (29 de ani) reușește să cucerească podiumul sau să obțină rezultate deosebite la toate competițiile importante unde participă. Sportivul nostru a obținut medalia de aur la Campionatul Național de sambo, categoriile de vârstă seniori și cadeți, organizat în perioada 25-27 sepmbrie în Sala Polivalentă de la Izvorani – București.
Medalia nu a fost ușor de obținut, deoarece sibianul nostru a trebuit să îi învingă pe trei dintre adversarii lui pe parcursul a trei probe. Este vorba de sportivii Adrian Pipoș, Andrei Buda, respectiv Vasian Ionuț.
În această perioadă Dani, așa cum îi spun cei dragi, se află în febra pregătirilor pentru cel mai important moment din viața oricărei persoane, depunerea jurământului în fața lui Dumnezeu la unirea destinului cu cea mai importantă persoană din viața sa, cea care îi va deveni soție. Iar pe plan profesional, pentru Natea urmează câteva proiecte foarte importante despre care i-a împărtășit reporterului nostru. „Pentru mine, următoarea competiție reprezintă o etapă în super cupa Spaniei unda va reprezenta echipa Girona, iar în ceea ce privește sambo urmează Campionatul Mondial din 15 noiembrie din Uzbekistan.”, a spus Daniel Natea.