INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Sănătate

CSJ depune trei proiecte pentru dotarea spitalelor

Peste 19 milioane de lei va încerca să obțină Consiliul Județean Sibiu pentru dotarea cu echipamente medicale a ambulatoriilor celor trei spitale din subordinea sa.

Consilierii județenei au fost convocați în ședință extraordinară pentru a aproba cele trei proiecte care vor fi depuse spre finanțare în cadrul Programului Sănătate. În ședința de vineri, 2 august, legislativul județean va aproba și cheltuielile legate de fiecare proiect, respectiv sumele suportate de bugetul județean drept cofinanțare. Contribuția Consiliului Județean va fi, pentru cele trei proiecte, de aproximativ 380.500 de lei (2% din valoarea proiectelor).

Valoarea totală a proiectului “Dotarea Ambulatoriului de Specialitate din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu” este de 9.803.920,83 lei (TVA inclus) din care: cheltuieli eligibile – 9.803.241,39 lei (TVA inclus) și cofinanțare CJS 2% – 196.078,42 lei (TVA inclus).

Pentru dotarea ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului de Penumoftiziologie Sibiu, CJS va depune  un proiect de 2.475.241,39 lei (TVA inclus) din care: cheltuieli eligibile – 2.475.241,39 lei (TVA inclus) și cofinanțare CJS 2% – 49.504,83 lei (TVA inclus).

Proiectul pentru dotarea ambulatoriului de specialitate pentru copii din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” are o valoare totală de 6.745.397,00 lei (TVA inclus) din care: cheltuieli eligibile – 6.745.397,00 lei (TVA inclus) și cofinanțare CJS 2% – 134.907,94 lei (TVA inclus).

Fiecare proiect prevede achiziționarea echipamentelor medicale necesare ambulatoriilor de specialitate, echipamente care au fost solicitate de personalul medical de specialitate în funcție de nevoile identificate.

Fonduri europene

Cele trei proiecte vor fi depuse spre finanțare în cadrul Programului Sănătate, apelul de proiecte – Investiții în infrastructura publică a ambulatoriilor unităților sanitare/structurilor sanitare publice – dotare, al cărui obiectiv specific RSO4.5 este: Asigurarea accesului egal la asistență medicală și asigurarea rezilienței sistemelor de sănătate, inclusiv în ceea ce privește asistența medicală primară, precum și promovarea tranziției de la îngrijirea instituționalizată către îngrijirea în familie sau în comunitate (FEDR), apel nr. PS/451/PS_P1/OP4/RSO4.5/PS_P1_RSO4.5_A2

Autoritatea de Management al programului este Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Direcția Generală Program Operațional Sănătate. Instituția finanțatoare este Comisia Europeană.

Un program multifond

Programul Sănătate (PS) este un program multifond (finanțare FSE+ și FEDR), cu o alocare totală de 5,88 mld. euro, care vine în continuarea eforturilor bugetului de stat și a bugetelor locale în sprijinirea implementării Strategiei Naționale de Sănătate 2023-2030, prin finanțarea de investiții atât în asistența prespitalicească și spitalicească, cât și în reziliența sistemului de sănătate, în principal în: diagnostic și tratament cancer, transplant, controlul bolilor transmisibile (inclusiv infecții asociate asistenței medicale), sistemul național de transfuzii etc. Programul va sprijini, de asemenea, intervenții care vizează dezvoltarea de soluții de cercetare și inovare în domeniul medical și dezvoltarea și utilizarea tehnologiilor digitale pentru facilitarea accesului la informație și educație

 

 

Etichete:

Recomandam sa citesti si