fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Sibiu

Crucea Roșie organizează activități pentru cei mici

Crucea Roșie derulează în mod regulat activități pentru cei mai mici, de la demonstrații de prim ajutor, pachete umanitare pentru copii vulnerabili, educație pentru sănătate, până la activități care țin de socializare.

Printre toate acestea, un proiect extrem de drag nouă este proiectul ”Șura dă Aripi”  de la Șura Culturală din Gușterița.

”E o lungă și trainică relație cu întreaga comunitate din Gușterița. Ne bucurăm mult să participăm și noi la acest demers minunat al Părintelui Alexandru Ioniță de la Șura Culturală unde a deschis anul acesta un afterschool pentru 15 copii provenind din familii vulnerabile din comunitate.

Ne propunem să derulăm în mod constant activități cu cei mici. Azi i-am vizitat împreună cu Clubul Seniorilor din cadrul Crucii Roșii Sibiu și pe lângă dulciuri, mere și rechizite ne-am bucurat să petrecem timp cu și să confecționăm împreună brățări.

Știam că e greu să le captăm atenția pentru un timp mai îndelungat dar această activitate i-a acaparat și a zburat o oră fără să ne dăm seama.

Îi invităm pe toți cei care doresc să dea o mână de ajutor și să ofere din timpul lor celor mici, în cadrul afterschoolului organizat cu atâta suflet la Șura Culturală.” Raluca Morar, Director, Crucea Roșie Sibiu

Reprezentanții și voluntarii Crucii Roșii Sibiu vor participa la activități cu cei 15 copii de la Șura Culturală cel puțin de două ori pe lună, în zilele de miercuri.