fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Sport

Cornel Stănilă a fost investit în funcţia de preşedinte al Consiliului Director al CSU Voinţa

Cornel Stănilă a fost investit în funcţia de preşedinte al Consiliului Director, iar alte patru persoane au primit funcţii în conducerea clubului. Bogdan Frăţilă a fost numit director economic, Ioan Luca este director administrativ, Marius Lungu – director sportiv, iar Jorg Prohaszka, din partea Clubului Economic German Transilvania – director de marketing. 

„Cornel Stănilă a fost instalat oficial în funcţia de preşedinte al Consiliului Director al clubului. El şi-a desemnat oamenii cu care va lucra, începând din acest moment. Este vorba despre un proiect pe cel puţin un an, obiectivul fiind clasarea pe unul din primele cinci locuri”, a declarat Ioan Hămbăşan, preşedintele clubului CSU Voinţa.

“Din acest moment eu şi echipa mea din Consiliul Director vom face tot posibilul ca CSU Voinţa să arate precum un club profesionist. Venim cu un proiect nou, vom schimba imaginea acestui club. Vom stabili un buget, lotul cu care vom aborda noul sezon. În ceea ce priveşte conducerea tehnică, voi purta o discuţie cu Dorin Zotincă, voi încerca să-l fac să se răzgândească, după ce şi-a dat astăzi demisia. Dacă nu vom reuşi să-l întoarcem, atunci marţi vom căuta alt antrenor, pentru că timpul e scurt până la debutul noii ediţii de campionat”, a declarat, Cornel Stănilă.

Etichete:

3 Comments

  1. suporter 22/08/2012

    Felicitari, domnului Stanila!
    E un om de actiune si speram sa faca multe lucruri bune.

  2. vointa 22/08/2012

    Cine e acest Stanila?
    A mai fost in fotbal? E din Sibiu?

  3. alin 22/08/2012

    HAI VOINTA!!!