fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate

Copiii fac școală altfel la Consiliul Județean Sibiu

De luni, 6 aprilie, şi până joi, 9 aprilie, aproximativ 300 de copii, însoțiți de educatoare, învățătoare și părinți, vor veni la Consiliul Județean Sibiu, în cadrul programului „Școala altfel”.

Până în prezent s-au înscris zece clase de preșcolari și elevi din clasele primare de la școlile nr. 2, 4, 6, 21, de la Școala “Regina Maria” și de la Colegiul Național “Octavian Goga”. Copiii vor fi întâmpinați de conducerea Consiliului Județean Sibiu și vor vizita sala mare de ședințe a instituției unde au loc, în fiecare lună, ședințele de consiliu județean. Aici li se vor explica pe înțelesul lor cu ce se ocupă Consiliul Județean Sibiu, care sunt principalele domenii de activitate ale instituției, și vor putea exersa votul electronic, de pe locurile consilierilor județeni. Cei mai îndrăzneți, vor putea sta la prezidiu, fiind pentru câteva momente în locul președintelui Consiliului Județean Sibiu. De asemenea, și o parte din instituțiile aflate în subordinea Consiliului Județean Sibiu, precum Aeroportul Internațional Sibiu, Biblioteca Județeană Astra și Complexul Național Muzeal Astra, s-au pregătit să primească săptămâna viitoare numeroși copii din Sibiu cu diferite evenimente educative.“Ne-am gândit, ca și anul trecut, să oferim elevilor posibilitatea de a veni la Consiliul Județean Sibiu și de a afla cine suntem și ce facem. Consider că trebuie învățați de mici cu instituțiile administrației publice judeţene și cu instituțiile publice care le completează educația, precum biblioteca, muzeele, filarmonica. Vrem să dăm mai multă vizibilitate Consiliului Județean, care este instituția publică numărul unu din județ. Este parlamentul local, aici se iau cele mai importante hotărâri pentru dezvoltarea economică, socială, culturală și educativă din județul Sibiu și ne bucură interesul mare al cadrelor didactice și al părinților de a aduce copiii la Consiliul Județean. Am spus-o și anul trecut, mai în glumă, mai în serios, că nu se știe care dintre acești copii va fi viitorul președinte al Consiliului Județean Sibiu”, a precizat președintele Ioan Cindrea.

Etichete:

Recomandam sa citesti si