fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Judet

Convoaiele militare terorizează Valea Hârtibaciului

Locuitorii de pe Valea Hârtibaciului sunt terorizați de convoaiele militare care traversează în trombă localitățile lor, în drum spre baza militară de la Cincu. Se întâmplă de două-trei în fiecare zi.

”Nu avem nicio problemă cu tehnica militară care tranzitează orașul nostru, dar comportamentul Poliției Militare consider că este abuziv. Nu înțelegem unde se grăbesc și de ce gonesc pe străzile din localitate cu 70 – 80 de kilometri pe oră! În opinia noastră, Poliția Militară care însoțește convoaiele poate să restricționeze circulația cu bastoanele reflectorizante scoase pe geamul mașinii, conform legislației, nu să circule pe contrasens cu sirenele pornite și să terorizeze participanții la trafic”, declară primarul orașului Agnita, Alin Schiau-Gull. Acesta a  sesizat conducerea bazei militare de la Cincu, cu privire la viteza cu care circulă convoaiele excepționale în localitate. La rândul lor, comandanții de la Cincu au transmis mesajul către Poliția Militară, însă nimic nu s-a schimbat.

Ne simțim disprețuiți

Nu doar circulația rutieră și confortul cetățenilor sunt bulversate în Agnita. ”Mare parte din artera principală traversează zona istorică a orașului. Ținem foarte mult la patrimoniul nostru și facem eforturi să conservăm clădirile din zona istorică a orașului, care sunt puse în pericol de trepidațiile provocate de trecerea în mare viteză a transporturilor agabaritice. Avem un patrimoniu arhitectural de sute de ani, pe care suntem datori să-l păstrăm așa cum l-am moștenit. Nu mai vorbim de faptul că infrastructura rutieră nu a fost proiectată pentru transport de mare tonaj și că aceasta se deteriorează vizibil de la o lună la alta! Înțelegem situația, o acceptăm și vom repara drumurile. De asemenea, liniștea ne este afectată, dar avem răbdare, că doar suntem ardeleni! Însă, când ne este afectat patrimoniul, ne simțim nerespectați, disprețuiți și așa ceva nu putem accepta! Voi relua discuțiile cu părțile implicate și sper să rezolvăm cât mai repede această situație”, spune primarul Alin Schiau-Gull.

Convoaiele militare terorizează Valea Hârtibaciului Convoaiele militare terorizează Valea Hârtibaciului Convoaiele militare terorizează Valea Hârtibaciului

Etichete:

Recomandam sa citesti si