fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Judet

Consiliul Județean Sibiu are asigurate fondurile pentru investițiile în derulare

Consiliul Județean Sibiu are asigurate fondurile pentru investițiile în derulare și pentru cheltuielile legate de funcționare

Până la aprobarea bugetului local pe anul 2021, Consiliul Județean Sibiu are asigurate fondurile pentru investițiile în derulare și pentru cheltuielile legate de funcționare. Consilierii județeni s-au întâlnit miercuri, 6 ianuarie 2021, într-o ședință extraordinară, desfășurată în sistem de videoconferință, pentru a aproba acoperirea definitivă a deficitului secțiunii de dezvoltare pe anul 2020 în sumă de 42.322.607,36 lei din excedentul bugetar al anilor precedenți.

Totodată, CJ Sibiu a aprobat acoperirea temporară a cheltuielilor pentru secțiunea de dezvoltare, estimate la 25 milioane lei, și pentru secțiunea de funcționare, preconizate la 8 milioane lei, aferente primelor luni din anul 2021, până la aprobarea bugetului local pe anul în curs.

„Am asigurat fondurile pentru mai multe obiective de investiții aflate în derulare, pe care le-am demarat în 2020 și pentru care termenele de finalizare sunt prevăzute în 2021, până la aprobarea bugetului local al Județului Sibiu pe anul 2021. De asemenea, cheltuielile de personal și cheltuielile curente pentru realizarea competențelor stabilite de lege, atât pentru aparatul propriu, cât și pentru instituțiile și serviciile publice din subordinea Consiliului Județean Sibiu vor fi asigurate din excedentul anilor precedenți, până când vom aproba bugetul pentru anul 2021”, a precizat președinta Daniela Cîmpean.

În finalul ședinței, consilierii județeni au constatat încetarea de drept a mandatelor de consilieri județeni înainte de expirarea duratei normale a acestora a domnilor Bogdan Trif și Claudiu Mureșan precum și vacantarea locurilor de consilieri județeni, urmând ca cele două funcții să fie completate cu supleantul desemnat de către PSD Sibiu, respectiv de către Alianța USR PLUS. Aceștia vor fi validați și vor depune jurământul în următoarea ședință de Consiliu Județean.

Consiliul Judetean Sibiu

www.starsibian.ro

Etichete:

Recomandam sa citesti si