fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Cultură

Concertul de Paşti al Filarmonicii de Stat Sibiu, în memoria pianistului Radu Lupu

Filarmonica de Stat din Sibiu anunţă că va susține concertul vocal-simfonic „Lumini pascale” în memoria pianistului Radu Lupu, care a trecut în nefiinţă.

Concertul „Lumini pascale” va avea loc miercuri, 20 aprilie, la Sala Thalia, de la ora 19.00, iar Filarmonica de Stat îi va aduce un ultim omagiu marelui pianist.

„Am primit cu profund regret vestea că unul dintre cei mai valoroși pianiști români ai tuturor timpurilor a trecut în neființă. După cinci decenii în care a încântat publicul internațional și critica de specialitate, Radu Lupu părăsește lumea muzicală. Dar concertele și înregistrările sale rămân dovada unei cariere fantastice, cu un palmares greu de egalat mult timp de acum încolo”, a transmis Filarmonica de Stat Sibiu.

La concertul de Paşti, alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu vor fi soliștii Diana Țugui, Alexandra Leșiu, Cristian Mogoșan și Florin Estefan, corul Facultății de Muzică Religioasă din Sibiu (dirijor pr.lect.dr. Dan Alexandru Streza) și Corul Euphonia al Filarmonicii “Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea. Conducerea muzicală va fi asigurată de Ciprian Marinescu.

Foto: Facebook/George Enescu Festival

Etichete: